După ce pe numele său a fost declanșată cercetarea penală pentru luare de mită și complicitate la fals intelectual, Înalt Preasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a ascuns într-o mănăstire. Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a fost deschisă o anchetă internă, iar ÎPS Teodosie se află, momentan, la o mănăstire din județul Neamț. Însă un alt preot din cadrul Arhiepiscopiei a susținut că înaltul prelat s-ar fi refugiat la Mănăstirea Dervent din județul Constanța. Tot scandalul a început după ce Arhiepiscopul a fost filmat cu o cameră ascunsă în timp ce îi promitea unui jurnalist sub acoperire că îl poate ajuta, contra unei sume generoase, să devină preot.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















