Home În Lume Pactul fiscal european, în pericol din cauza neînțelegerilor politice interne din Germania

Pactul fiscal european, în pericol din cauza neînțelegerilor politice interne din Germania

DISTRIBUIŢI

După ce Nicholas Sarkozy s-a văzut nevoit să își facă bagajele de la Palatul Elysee, punând în pericol însăși pactul fiscal de redresare economică a Europei din cauza părerilor diferite în acest dosar față de socialistul Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel se confruntă cu aceleași probleme la ea în țară. Ea a vorbit, ieri, despre necesitatea unui compromis cu forțele de stânga din Germania asupra acestui document, pe fondul înfrângerii suferite duminică de partidul său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), în alegerile din landul Renania de Nord-Westfalia. Referitor la consecințele acestei înfrângeri asupra politicii europene, Angela Merkel a spus că, în principiu, nu există o legătură între cele două teme, dar a adăugat că se va întâlni cu reprezentanții partidelor de opoziție din Germania pentru a discuta despre ratificarea pactului fiscal și completarea acestuia cu un program de creștere în UE. „Mă voi întâlni cu partidele de opoziție pentru a vedea ce așteptări există. Împotriva unor elemente care să stimuleze creșterea nu are nimeni nimic împotrivă în cadrul CDU, dar trebuie să analizăm modul în care acestea afectează politica de consolidare”, a spus Angela Merkel într-o conferință de presă. Ratificarea pactului fiscal implică o reformă a Constituției germane, pentru care este necesară o majoritate de două treimi atât în Camera inferioară a parlamentului, cât și în Camera superioară, unde sunt reprezentate guvernele celor 16 landuri. Pentru aceasta, Angela Merkel trebuie să ajungă la un acord cu principalele partide de opoziție, Partidul Social Democrat (SPD) și Verzii, care, ca și președintele ales al Franței, François Hollande, doresc completarea pactului fiscal cu elemente care să stimuleze creșterea și crearea de locuri de muncă. Deschizând calea către un posibil compromis cu opoziția, cancelarul Merkel a insistat luni asupra convingerii sale că între creștere și o politică fiscală solidă nu există nicio contradicție. Potrivit cancelarului, criza elenă, în particular, și criza euro, în general, nu rezultă dintr-un exces de economisire, ci dintr-o lipsă de austeritate.

Grecia, în centrul atenției

Pe de altă parte, miniștrii de finanțe din zona euro se reunit ieri la Bruxelles într-un climat de tensiune, în contextul în care impasul politic din Grecia ridică temeri privind o eventuală ieșire a țării din Uniunea Monetară, iar Spania încearcă să-și convingă partenerii de capacitatea de a-și respecta angajamentele bugetare. Guvernul german ține neapărat ca Atena să își respecte angajamentele asumate în programul de reforme și să facă acest lucru în termenul prevăzut, a declarat ieri o purtătoare de cuvânt a Ministerului Finanțelor. "Al doilea program destinat Greciei prevede obiective și un conținut clare", a declarat această purtătoare de cuvânt, într-o conferință de presă. "Aceasta este singura cale justă prin care Grecia se poate restabili", a continuat ea. Premierul elen Lucas Papademos, șeful guvernului care ar fi trebuit să-și încheie mandatul odată cu formarea unui nou executiv după alegerile de la începutul lunii mai, a avertizat președinția că statul ar putea intra în încetare de plăți la începutul lunii iunie, mai devreme decât se credea.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.