
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, se angajează, într-o scrisoare trimisă președintelui palestinian Mahmoud Abbas, să permită crearea unui stat palestinian demilitarizat, informează ziarul Haaretz. Conform unei surse care a avut acces la scrisoare, Netanyahu se angajează să creeze un stat palestinian demilitarizat. Corespondentul Haaretz, Barak Ravid, notează că un astfel de angajament a fost evocat deja de Netanyahu în discursul rostit în iunie 2009 la Universitatea Bar-Ilan. "Această poziție a fost exprimată deja la Universitatea Bar-Ilan, dar și cu alte ocazii", confirmă un oficial israelian, sub protecția anonimatului. "Premierul a spus în mai multe rânduri că, dacă vom ajunge la pace cu palestinienii, statul palestinian va fi unul demilitarizat", precizează oficialul citat.
Scrisoarea lui Netanyahu a fost trimisă sâmbătă președintelui palestinian, prin intermediul emisarului Yitzhak Molcho.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















