Deputatul PD Daniel Buda (foto) a declarat, in cadrul unei emisiuni radio, ca ar fi indicat ca, in aceasta vara, nici un ministru sa nu aiba vacanta. El a precizat ca executivul a dat o circulara tuturor ministerelor si institutiilor ca nimeni sa nu plece in concediu in aceasta vara.
Daniel Buda a mentionat ca luni vor avea loc discutii, in cadrul Aliantei si in coalitie, cu privire la stadiul negocierilor privind restructurarea guvernului. Se va analiza, de asemenea, si modul in care se va face aceasta restructurare, a mai declarat Daniel Buda, care a adaugat ca este sigur ca pana la urmatorul raport de tara din toamna viitorul guvern va lucra deja eficient.
Deputatul PD considera ca aceasta restructurare a guvernului este dorita si de liberali, si de coalitie, iar modul in care va fi facuta aceasta restructurare va fi vazut in perioada urmatoare.
-Cert este ca se tinde la o structura mai putin stufoasa-, pentru ca in momentul actual se lucreaza pe o structura extrem de ampla, care tinde sa devina ineficienta, a adaugat Daniel Buda. In plus, acesta a aratat ca exista foarte multe agentii care au atributii si care se suprapun cu ale ministerelor si nu trebuie sa se uite faptul ca, de la 1 ianuarie 2007, -Romania va avea de platit o suma considerabila la bugetul UE, in jur de 3 miliarde-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















