
Rusia a îndemnat ieri țările occidentale să înceteze să mai urmărească îndepărtarea de la putere a regimului sirian și să joace "același joc" ca Moscova, privilegiind aplicarea planului Annan, și a apreciat că masacrul de la Houla este totodată rezultatul unor instigări externe, relatează AFP.
"Trebuie ca actorii externi să joace același joc, și anume un joc vizând aplicarea planului Annan și nu schimbarea regimului" lui Bashar al-Assad, a declarat ministrul rus de Externe Serghei lavrov, la finalul unei întâlniri cu omologul său britanic William Hague.
"Noi nu susținem Guvernul sirian. Susținem planul lui Kofi Annan", mediatorul internațional al ONU și Ligii Arabe în Siria, a adăugat Lavrov, subliniind că este mai importantă "oprirea violenței" decât "preocuparea față de cine se află la putere în Siria".
Anterior, el a apreciat că opoziția înarmată este și ea de vină pentru comiterea masacrului de la Houla (centru), în care au fost ucise cel puțin 108 persoane.
Mediatorul ONU și al Ligii Arabe Kofi Annan, care a ajuns luni la Damasc pentru întrevederi cu președintele sirian Bashar al-Assad și reprezentanții opoziției, s-a declarat "îngrozit" de masacrul de la Hula, unde au fost ucise aproximativ 100 de persoane, relatează AFP.
"Este un act respingător, cu consecințe profunde", a adăugat el.
"Emisarul a ajuns la Damasc astăzi pentru întrevederi cu președintele Bashar al-Assad și oficiali de rang înalt", a declarat Ahmad Fawzi, purtătorul său de cuvânt. El se va întâlni de asemenea cu "reprezentanți ai opoziției și societății civile" și cu generalul Robert Mood, șeful misiunii de observatori din Siria.
Această vizită în Siria a lui Annan, a doua de la desemnarea sa ca emisar în urmă cu trei luni, are loc la o zi de la condamnarea regimului sirian de către Consiliul de Securitate al ONU.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















