Cu degetul pe rană

De ceva vreme încoace am început să-l văd cu alți ochi pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Mai exact de când a arătat că are un crez profesional: Codurile juridice. Și mi-a devenit cu adevărat simpatic ieri, când a pus degetul pe rană și a spus că nu putem avea pretenții la o justiție reformată dacă nu se schimbă mentalitatea magistraților. Quod erat demonstrandum! Putem să avem coduri minunate, de inspirație franceză, engleză, canadiană etc, dar dacă oamenii care le aplică nu au capacitatea de a se reforma, odată cu legile și cu societatea, n-am rezolvat nimic. Iar modul în care gândesc unii magistrați, în ultima vreme, m-a pus sincer pe gânduri. Nu știu să existe o altă țară cu pretenții la statutul de țară democratică în care magistrații să stabilească, prin decizii judecătorești date chiar de ei, acordarea de sporuri salariale. Mergând pe logica lor, ar putea decide într-o zi, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ca toți românii să umble cu pălărie pe cap sau ca toți magistrații să aibe pensii de 10.000 de dolari. Din nefericire, cele mai multe organizații reprezentative ale magistraților, în frunte cu CSM, au devenit în ultima vreme un soi de sereleuri în căutare de profit, din banii de la buget bineînțeles. Nu e nimic în neregulă să vrei bani mai mulți, dar trebuie să te întrebi și ce oferi în schimb. Or, când suntem pe primele locuri la CEDO în privința reclamațiilor, iar judecătorii de la Strasbourg obligă statul român la despăgubiri importante tocmai din cauza deciziilor luate de unii magistrați români, începi să-ți pui multe semne de întrebare legate de modul în care funcționează justiția în România. Și ajungi la aceeași concluzie: de vină nu sunt legile, chiar dacă și acestea se pot îmbunătăți, ci oamenii care le aplică. Reforma oamenilor care fac justiție în România, iată cea mai importantă provocare pentru orice fel de guvernare.