Home Politic În lupta pentru Cotroceni, partidele au uitat de euroalegeri

În lupta pentru Cotroceni, partidele au uitat de euroalegeri

DISTRIBUIŢI

Deși intrăm pe ultima sută de metri a campaniei pentru euroalegerile din 7 iunie a.c., partidele politice se centrează mai mult pe cea pentru prezidențialele din toamnă, miza fiind una destul de importantă pentru liderii acestora: un mandat de cinci ani la Cotroceni. În comparație cu alegerile pentru PE din toamna lui 2007, în 2009 temele electorale specific europene aproape lipsesc din discursurile de campanie, înghițite parcă de criza economico-financiară. În acest context, președintele  PSD, Mircea Geoană, care este și candidat la prezidențialele din toamnă, a declarat ieri, la Constanța, că nu renunță la ideea de a numi un premier din rândurile PSD în cazul în care va ajunge președintele României. „Partidul nostru are un angajament solemn față de România și față de românii care ne-au votat. Spun un lucru elementar: în politică, atunci când ai posibilitatea de a-ți pune în aplicare proiectul, ai nevoie de pârghii politice cât mai ample“, a spus președintele social-democrat. Deși mai sunt luni bune până la prezidențialele din toamnă, Geoană are o singură idee fixă: aceea de a numi premierul dacă va ajunge președinte, uitând parcă voit că pe 7 iunie a.c. vom vota reprezentanții noștri în PE.

Panem et circenses…

La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, a susținut ieri, la Brăila, că la toamnă românii vor avea de ales nu între doi comuniști, ca în 2004, ci între doi dobrogeni, el și Traian Băsescu. „În acest an, România va scăpa de blestemul de a alege între doi comuniști, așa cum s-a întâmplat în 2004, când în turul doi au intrat Traian Băsescu și Adrian Năstase. La toamnă, avem șansa ca după 20 de ani să alegem un altfel de președinte pentru că turul doi nu va mai fi între doi comuniști, ci între doi dobrogeni, eu și Traian Băsescu“, a spus președintele PNL. În loc să-și promoveze candidații pentru PE, Geoană și Antonescu își fac propria campanie pentru prezidențiale, parcă de teamă să nu piardă startul cu Traian Băsescu. Pe de altă parte, șeful statului este conștient de statutul pe care încă îl deține în România și nu pierde ocaziile prielnice de a lua pulsul electoratului. Astfel, ieri la prânz, Băsescu a participat la Năsăud la deschiderea festivă a Zilelor orașului, unde, în prezența a peste cinci mii de oameni, a făcut băi de mulțime și fotografii cu oamenii. Președintele le-a transmis cetățenilor că a trecut prin zonă pentru a le spune că-i iubește și îi respectă. „Eu vă mulțumesc pentru ceea ce ați dat României și vă sunt recunoscător. Vă asigur că sunt și impresionat de numărul mare de oameni care s-au adunat aici“, a spus Băsescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.