Tarile candidate la Uniunea Europeana au reactionat cu ingrijorare la anuntul cu privire la intentia europenilor de a reduce fondurile destinate extinderii. Comisia Europeana urma sa dea ieri publicitatii doua rapoarte cu privire la acest subiect. Conform datelor furnizate pana in prezent Uniunea nu va acorda viitorilor saI membri subventiile integrale pentru agricultura sI dezvoltare regionala, domenii care absorb 80 la suta din bugetul Uniunii Europene. Tarile care spera insa sa adere la UE in 2004 vor primi mult mai putin decat statele membre, iar cele care intarzie aderarea, probabil sI mai putin. Comisia Europeana propune ca fermierii din noile state membre sa nu primeasca in primul an decat 25 la suta din subventiile acordate Frantei sau Germaniei. Procentul ar urma sa creasca treptat, urmand ca prin 2013 sa se egalizeze. Potrivit propunerilor Comisiei Europene, in 2006 noile tari membre ar avea dreptul la 134 de euro pe cap de locuitor sau echivalentul a 2,5 la suta din Produsul Intern Brut, in timp ce actualele tari membre ar primi 231 de euro, adica 4 la suta din PIB. Pentru a contrabalansa probabil aceste masuri severe, Comisia a inclus in acest set de masuri sI fonduri speciale pentru dezvoltarea rurala. Una dintre statele candidate la parteneriatul UE, Polonia, unde 25 la suta din populatie activa lucreaza in domeniul agricol, a calificat deja aceste propuneri ca fiind inacceptabile, spunand ca ele vor crea doua clase de membri in UE.
In conditiile de maxima austeritate, Romania sI Bulgaria sunt lasate in afara jocului
Avand in vedere ca reducerile bugetare ating mai mult agricultura sI dezvoltarea regionala, propunerile Comisiei nu mentioneaza decat in treacat Romania sI Bulgaria, spunand ca ele nu au inceput inca negocierile asupra capitolului agricultura. Aceste doua state vor adera probabil in urmatorul ciclu bugetar, dupa 2006, cand situatia s-ar putea sa fie alta. Se pare ca insistentele ministrului de externe roman, Mircea Geoana, ca Romania sI Bulgaria ar trebui tratate dupa aceleasI principii ca statele din primul val, nu par sa fi avut succes. In plus, spre deosebire de Bulgaria, prima agentie care a acreditat agentia SAPARD pentru fondurile europene de dezvoltare rurala, Romania trebuie sa demonstreze ca ar putea sa gestioneze eficient fondurile UE in acest domeniu crucial.
Buget de asuteritate de teama recesiunii
Oficialii europeni incearca sa se apere atunci cand sunt intrbatI in legatura cu aceste tratamente diferentiate sI spun ca masurile de austeritate sunt determinate de bugetul aprobat inca in 1999.
Nu trebuie insa uitat ca motorul Uniunii Europene – economia germana – intampina in ultima vreme anumite greutati. Analistii economici vorbesc chiar de recesiune. Comisia Europeana este pe punctul de a lansa avertismente unor tari dezvolate ale Uniunii, printre care pe primul loc s-ar afla Germania fiind urmata de Portugalia, Franta, Grecia sI Irlanda. Marea ingrijorare a Uniunii deriva din deficitul bugetar mai mare decat de obicei in aceste state. Deficitul de 2,6 la suta din PIB inregistrat de GErmania sI asteptarile ca acest indicator sa atinga anul acesta 2,7 procente, este foarte aproape de limita de 3 la suta care poate afecta grav echilibrul financiar al UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















