
Ministerul interimar al Educației nu se sfiește să își dea în stambă cu fiecare ocazie, căutând nod în papură sistemului de învățământ pe care vrea cu orice preț să-l reformeze. Liviu Pop se arată indiferent cu privire la testele finale, acestea fiind lăsate la latitudinea directorilor unităților de învățământ, conform declarațiilor ministrului. "Nu scrie nicăieri că trebuie sau nu să fie date aceste teste" , preciza Liviu Pop referindu-se la testele de sfârșit de semestru."Directorii unităților școlare știu mai bine decât unii de la centru cum trebuie să se desfășoare finalizarea. O să le centralizăm, dacă o să fie aduse la cunoștință”, a mai spus Liviu Pop.
Testele inițiale și cele finale, de la începutul și respectiv încheierea anului școlar, reprezintă o inițiativă a fostului ministru al Educației Daniel Funeriu, gândită pentru a verifica elevii la toate materiile, astfel încât profesorii, în funcție de rezultate, să-și schimbe eventual modul de predare. Liviu Pop se declara ”bulversat” de aceste teste încă de când era lider de sindicat, el susținând atunci că "Toată România a fost bulversată de aceste teste inițiale. În incapacitatea sa, Ministerul Educației a emis un ordin prin care a făcut acea foaie de parcurs cu două săptămâni de recapitulare după care o săptămână de teste, iar pe site-ul ministerului, în modelul de planificare, cadrele didactice trebuiau să facă recapitulări numai în prima săptămână. Noi, ca profesori, aveam două recomandări de la minister, ba că facem recapitulări și dăm teste, ba că facem recapitulări și mergem cu programa în continuare".
Ministrul interimar al Educației a mai declarat că profesorii universitari care au peste 65 de ani ar mai putea sta un an la catedră, cu acordul Senatului Universității. "Este vorba despre o singură modificare, pe care, din păcate, universitățile nu o înțeleg: faptul că la acele universități unde nu există personal titular, cu acordul Senatului pot menține un an de zile persoanele care sunt titulare", a spus Pop. ?ê?£i cum nu este prima dată când Pop se pune mai presus de legea educației, ministrul interimar pare să ignore faptul că, în lege scrie clar că personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 ani. Liviu Pop însă nu vede nimic anormal în a menține profesorii gerontocrați la catedră peste vârsta legală de pensionare, deși legea educației interzice clar acest lucru. Dacă despre testele inițiale și finale nu scria nimic nicăieri, așa cum spunea ministrul interimar, despre vârsta de pensionare scrie negru pe alb în legea educației și tot nu pare să aibă vreo importanță pentru Liviu Pop care, dacă trebuie, mai schimbă niște articole cu de la sine putere.
Astfel, așa cum testele sunt lăsate la latitudinea directorilor de școală, așa și prelungirea contractului pentru cadrele didactice universitare peste vârsta legală de pensionare este lăsată la buna apreciere a Senatului Universitar și atunci ne întrebăm cine mai respectă legea educației dacă aceasta poate fi mutilată fie de directorii școlari, fie de Senatul universitar.
În timp ce ministrul interimar al Educației își dă cu părerea asupra sistemului de învățământ astfel încât să dea măcar senzația, deși falsă, că ar fi avut vreo contribuție la dezvoltarea lui, conform legii educației încă în vigoare, cadrele didactice și de cercetare care conduc doctorate se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani și pot conduce doctoratele în desfășurare la data pensionării până la împlinirea vârstei de 70 ani, iar după împlinirea vârstei de 65 ani pot conduce noi studenți-doctoranzi numai în regim de cotutelă, împreună cu un cadru didactic și de cercetare care nu împlinește vârsta de pensionare pe toată durata desfășurării doctoratului respectiv.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















