Home Sport „Dinamo Kiev a meritat titlul”

„Dinamo Kiev a meritat titlul”

DISTRIBUIŢI

Mircea Lucescu și-a felicitat rivalii

Antrenorul lui Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a recunoscut că Dinamo Kiev a cåștigat pe merit campionatul, chiar dacă cea mai mare performanță a fotbalului ucrainean, cåștigarea Cupei UEFA, a aparținut „minerilor“. „Il Luce“ le-a transmis bezele rivalilor din capitală, dar și lui Metalist Harkov, echipă care a început să se bată de la egal la egal cu cele două forțe. „A fost un an extraordinar pentru fotbalul ucrainean. Vreau să felicit echipa Dinamo pentru titlu, pe care l-a meritat și l-a dorit mai mult decåt noi anul acesta. Am făcut lucruri bune pe plan internațional împreună. Noi am adus în această rivalitate și o a treia echipă, Metalist, care a făcut puncte importante pe plan internațional“, a declarat Mircea Lucescu.
Această declarație a apărut după ce, marți seara, Dinamo Kiev s-a impus cu 1-0 în fața lui Șahtior. „E greu să ceri unor jucători o motivație superioară într-o astfel de partidă. Noi eram încă cu gåndul la Istanbul (n.r. locul de disputare a finalei Cupei UEFA) și cu ceva gånduri la finala Cupei Ucrainei cu Vorskla Poltava (n.r. din 31 mai). Aș fi preferat să fie un gol marcat datorită celor două înaintări și nu din cauza unei greșeli făcute de Raț și Cigrinski, care arată încă o dată lipsa de concentrare“, a încheiat Mircea Lucescu.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.