
Magistrații Curții de Apel București (CAB) au decis ieri că omul de afaceri Puiu Popoviciu, acuzat de fapte de corupție, poate părăsi teritoriul țării, hotărârea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Omul de afaceri a depus plângere împotriva ordonanței prin care Direcția Națională Anticorupție i-a prelungit cu 30 de zile interdicția de a părăsi țara. Cererea lui a fost judecată, pe 26 mai, de magistrații Curții de Apel București, care au rămas în pronunțare. CAB a mai respins, pe 27 aprilie, plângerile depuse de Puiu Popoviciu și Petru Pitcovici împotriva ordonanței procurorilor DNA din 22 aprilie, în urma căreia instanța le-a prelungit cu 30 de zile interdicția de a părăsi țara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















