Home Economic-Financiar Tanasescu nu vede nici o problema in negocierile cu FMI

Tanasescu nu vede nici o problema in negocierile cu FMI

DISTRIBUIŢI

Plecarea delegatiei FMI fara Scrisoarea Suplimentara de Intentie propusa de Guvern nu pare a-i crea ministrului finantelor, Mihai Tanasescu, nici o problema. Oficialul guvernamental a incercat, ieri, sa convinga presa, si prin aceasta si cetatenii, ca negocierile cu Fondul Monetar International sunt departe de a se afla in impas. -Plecarea delegatiei Fondului nu a fost una precipitata, intrucat acesta era termenul prevazut pentru vizita-, a explicat ministrul, precizand ca negociatorul-sef Neven Mates si echipa sa aveau bilet de avion si niste constrangeri legate de cheltuielile de hotel si transport in care se puteau incadra. Cat priveste scrisoarea suplimentara de intentie, Tanasescu spune ca discutiile pot continua foarte bine si prin mijloace electronice sau fax.

Dupa ce graba lui Neven Mates de a parasi tara a fost explicata prin ingrijorarea acestuia de a nu pierde avionul, toate punctele neindeplinite din acordul stand-by, pentru care este necesara scrisoarea suplimentara de intentie, au fost prezentate de Mihai Tanasescu drept masuri deja convenite cu FMI si Banca Mondiala. In privinta politicii fiscale, ministrul finantelor apreciaza drept pozitive rezultatele inregistrate la finele anului trecut. Nemultumirile Fondului vizavi de nivelul incasarilor la buget sunt puse in seama -usorului derapaj- de la executia veniturilor, colectate doar in proportie de 99,1% fata de program. Colectarea insuficienta este recunoscuta in special la nivelul bugetului asigurarilor sociale de stat, din care ar trebui sa se acopere cheltuielile pentru cei 6,5 milioane de pensionari din tara.

Problema arieratelor, care au ajuns la 45% din PIB la finele anului trecut, a fost recunoscuta de ministrul finantelor. Solutia gasita pentru diminuarea datoriilor catre stat si pentru imbunatatirea colectarii veniturilor bugetare este, insa, tocmai reesalonarea restantelor marilor datornici. -Inlesnirile fiscale vor avea ca efect cresterea veniturilor bugetare, intrucat societatile beneficiare sunt supuse unui control zilnic al Ministerului Finantelor in privinta incasarilor si platilor. Ne-am aplecat mai ales asupra societatilor care urmau sa fie privatizate, conform acordului cu FMI. Initiativa a fost agreata de FMI, Banca Mondiala si de catre Uniunea Europeana, iar efectele pozitive sunt clare-, afirma Tanasescu. Ministrul este convins ca, in urma reesalonarilor primite, SIDEX Galati, RAFO Onesti si Societatea Nationala Tutunul Romanesc (SNTR) vor vira anul acesta la bugetul de stat peste 15.000 miliarde de lei. Potrivit acelorasi estimari, RAFO si SIDEX vor plati cate 6.000 miliarde de lei fiecare la buget, iar SNTR va contribui cu alte 2.500 miliarde de lei.

Siguranta ministrului finantelor in ceea ce priveste incadrarea celor trei mari datornici in planul de plati prezentat mai sus porneste de la controlul pe care ministerul sau il va exercita permanent, precum si de la primele semne bune primite dinspre cei trei beneficiari de inlesniri. Strictul control al Finantelor s-a soldat, astfel, cu o constatare uluitoare: cei trei beneficiari de inlesniri se afla deja la zi cu plata facturilor curente la energie, precum si cu plata datoriilor curente catre stat. Situatia sta insa cu totul altfel in privinta datoriilor la stat si la RAFO Onesti, si la SIDEX Galati. In privinta combinatului galatean, presa a semnalat deja ca noua conducere indiana nu a platit contributia la asigurarile sociale, desi a retinut angajatilor sumele respective pe statele plata. ISPAT sustine ca scutirea de la plata acestor obligatii a fost inclusa in contractul de privatizare, insa pentru o astfel de facilitate nu exista nici o clauza in contractul incheiat la preluarea SIDEX. Astfel, ordonanta de urgenta care include masurile pentru privatizarea combinatului prevede acordarea de facilitati in sensul amanarii la plata a CAS, fiind vorba numai de obligatia de plata a societatii, nu si de stopajul la sursa, respectiv obligatia salariatilor.

Cat priveste diminuarea arieratelor acumulate de furnizorii de energie, solutia Guvernului a fost gasita la …bancile comerciale din tara. Acestea au urmat sa finanteze pe termen scurt companiile autohtone, preluand -prin scontare- facturile acestora pentru utilitatile publice. Probleme prea mari nu constata ministrul finantelor nici in intarzierea procesului de privatizare, el afirmand ca programele -precise- stabilite pentru privatizarea BCR, Tractorul, Roman, Nitramonia si Siderurgica vor fi respectate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.