Roxana Ciuhulescu, proaspat intoarsa dintr-o vacanta de neuitat la tarmul Oceanului Indian, revine la PRO TV, pe 16 februarie, ora 10.30, cu emisiunea -Pro Motor-.
Roxana a petrecut aproape doua luni in cele mai exotice locuri de pe planeta, de unde, de altfel, a venit si cu materiale foarte interesante pentru emisiune. A inotat, a facut plaja si snorkeling (un fel de scufundari care au drept scop observarea creaturilor marine). -Din fericire, nu am vazut rechini, insa am petrecut ore in sir admirand tot felul de vietati, de la caluti de mare la tot felul de pesti colorati care pareau ca inghitisera cutii de chibrituri-, povesteste Roxana.
-Am pescuit, am mers foarte mult cu vaporul si cu cataramanul, desi am rau de mare si am fost nevoita sa am mereu o lamaie la mine-, spune Roxana. Aventurile ei nu s-au oprit insa aici. Atunci cand nu facea ski nautic sau cand se dadea cu banana, facea plaja nud pe o salupa inchiriata sau petrecerea ore in sir intr-un parc de distractii asemanator Disney Land. -Am invatat sa pretuiesc viata dupa ce am incercat trenul groazei sau bancuta care te urca la 61 de metri pentru a-ti da pur si simplu drumul in gol. Nu puteam nici macar sa tip, ajunsesem la viteza de 120 de kilometri pe ora si gravitatia corpului era de 4. Nici daca sari dintr-un avion nu poti sa traiesti aceeasi senzatie-, spune Roxana. Noaptea mergea in discoteci si baruri, unde totul era -exotic si incredibil-. -M-am distrat foarte bine, insa am si muncit-, spune Roxana.
Ea a adus acasa mai multi corali, o scoica uriasa si… inregistrari video cu niste masini cu totul exceptionale care vor fi prezentate in emisiune. -Editia din 16 februarie a Pro Motor va fi una speciala, dedicata in totalitate Zilei Indragostitilor. Vom prezenta mai multe masini cu surle si trambite create special pentru indragostiti-. Pe langa subiectele deosebite, dedicate indragostitilor, emisiunea are in cuprins si rubrici noi, care vor satisface nevoia de informare a iubitorilor de masini.
Din 16 februarie, de la ora 10.30, Pro Motor va da si startul Campionatului Mondial de Raliuri, care va fi transmis de la ora 11.00.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















