Nici ultima saptamana nu a fost una de prea buna pentru Bursa de Valori Bucuresti, indicii inregistrand deteriorari semnificative, pe fondul devalorizarii principalelor titluri tranzactionate. Cresterile zilnice au fost de cele mai multe ori anulate de scaderi mai mari in sedintele urmatoare.
Miscari importante din punct de vedere al lichiditatii s-au consemnat in cazul bancilor, societatilor de investitii financiare, firmelor din sectorul petrolier si, respectiv, cel farmaceutic. In privinta celor cinci societati de investitii, ceva mai bine s-a miscat cele din Oltenia si Moldova, iar ceva mai slab, Muntenia.
Activele nete ale societatilor de investitii financiare (SIF) au totalizat la sfarsitul lunii mai 6,687 miliarde RON, in scadere cu 2,7% fata de luna anterioara, dar cu 31,9% mai mult fata de inceputul anului, conform datelor centralizate de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).
Exprimata in moneda unica europeana, suma activelor nete ale SIF-urilor a fost la finele lunii mai de 1,889 miliarde de euro, in scadere cu 4,5% fata de luna precedenta, interval in care deprecierea leului fata de moneda euro a fost de 1,8%.
In privinta detinerilor celor cinci SIF-uri din capitalul social al unor societati listate atat la Bursa de Valori Bucuresti, cat si pe RASDAQ, SIF Oltenia ocupa primul loc la acest capitol, cu detineri in valoare de 1,451 miliarde RON, din care peste 95% sunt considerate imobilizari financiare pe termen scurt.
Deceptia – SIF Muntenia
La polul opus, cu cele mai mici detineri se situeaza SIF Muntenia, acestea insumand 830,3 milioane RON. La deprecierea valorii portofoliului de titluri cotate in perioada analizata, ordinea este SIF Muntenia – 4,8%, SIF Transilvania – 5,3%, SIF Oltenia – 5,3%, SIF Moldova – 5,4% si SIF Banat-Crisana – 9,1%.
In activele totale ale SIF-urilor, trendul ascendent al detinerilor de titlurilor de stat inceput in luna ianuarie 2006 a continuat in mai, cand aceste detineri au sporit cu 27%. In aceeasi perioada, disponibilitatile SIF-urilor plasate in depozite bancare a crescut cu 9,8%, la 295,3 milioane de lei.
Obligatiunile municipale si corporative nu ocupa o pondere insemnata in totalul portofoliului celor cinci SIF nici in luna mai. Nivelul de capitalizare pe ansamblul SIF-urilor, atins la finele lunii mai, a fost de peste 5,58 miliarde RON, scazand cu circa 16% comparativ cu luna anterioara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















