
Kaka, vândut la Real pentru bani
Brazilianul Kaka a ajuns în cele din urmă la Real Madrid, mutare de pe urma căreia vistieria lui AC Milan se va îmbogăți cu 68 de milioane de euro. Italienii au trecut peste dorința mijlocașului de a rămâne pe „San Siro“ și l-au vândut din cauza situației financiare precare pe care o traversau. Cu toate acestea, Kaka a spus că i-a înțeles pe conducători și chiar le-a mulțumit pentru întreaga colaborare.
„Nu sunt dezamăgit de relația mea cu Milan. Peste tot este criză financiară, înțeleg perfect poziția clubului și le mulțumesc celor de la AC Milan și președintelui clubului“, a spus fotbalistul.
Kaka a semnat pe șase ani cu Real Madrid și consideră că acesta este un nou pas în cariera sa, după ce a reușit performanțe foarte mari în tricoul milanezilor. „Am câștigat tot ce am vrut ca jucător și urmează o nouă provocare pentru mine, voi fi mai motivat. Clubul a trebuit să facă acest sacrificiu și înțeleg foarte bine. M-am simțit foarte bine la AC Milan și plecarea a fost de comun acord. Plec pe ușa din față. Sunt sigur că Real Madrid va construi o echipă competitivă care poate câștiga titluri din nou, așa cum a făcut mereu. Real va redeveni o formație importantă în Spania și în fotbalul european“, a mai spus Kaka.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















