Vot
Premierul italian Romano Prodi a castigat, ieri, votul de incredere al parlamentului pe marginea unui pachet de masuri tehnice, asigurand astfel supravietuirea guvernului sau, format in urma cu sase saptamani.
Preferinte
Democratii, aflati in opozitie in Statele Unite, conduc in preferintele alegatorilor, cu doar patru luni si jumatate inainte de alegerile legislative, conform unui sondaj publicat de institutul Pew Research Center. Aproximativ 51 la suta din alegatori s-au pronuntat in favoarea democratilor, in timp ce republicanii sunt sustinuti de 39 de procente din alegatori.
Renuntare
Comisia Europeana le-a cerut statelor membre UE sa renunte la dreptul de veto, in scopul sporirii cooperarii in domeniile justitiei si activitatii politienesti. Comisia apreciaza ca deciziile in aceste domenii ar trebui luate mai degraba prin vot majoritar decat in unanimitate, renuntandu-se astfel la dreptul de veto.
Complot
Premierul polonez, Kazimierz Marcinkiewicz, i-a acuzat pe agenti din cadrul fostei politii politice comuniste (SB) ca au provocat demisia ministrului finantelor, Zyta Gilowska, prin crearea unor suspiciuni de colaborare. -Va garantez ca acest scandal va fi elucidat de la inceput pana la sfarsit-, a dat el asigurari.
Scuze
Presedintele bulgar, Gheorghi Pirvanov, i-a cerut liderului fortelor de dreapta, Ivan Kostov, sa-i prezinte scuze, dupa ce acesta a sustinut ca seful statului a facut parte din fostele servicii secrete comuniste.
Sprijin
Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, si-a exprimat ieri sprijinul pentru presedintele afgan, Hamid Karzai, a carui pozitie este afectata de escaladarea violentelor in tara si de nemultumirea populatiei generata de insecuritate si de ritmul lent al reconstructiei.
Dovezi
Criminalistii au descoperit documente de identitate ale presupuselor victime ale lui Saddam Hussein in gropi comune, iar procurorii irakieni spera ca acestea vor constitui dovezi concrete in cadrul procesului intentat fostului dictator pentru genocid impotriva etnicilor kurzi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















