Home Economic-Financiar FMI critica Romania pentru majorarea deficitului

FMI critica Romania pentru majorarea deficitului

DISTRIBUIŢI

Chiar daca triada Vladescu – Tariceanu – Isarescu a dat asigurari ca marirea deficitului bugetar nu va conduce la marirea inflatiei pe 2007, analistii economici au dubii in privinta evolutiei acestui indicator macroeconomic.

Deficitul a fost unul din motivele pentru care ultimul acord cu FMI a fost inghetat. Este foarte clar ca, chiar daca 80% din cheltuieli vor merge pe investitii in infrastructura, indirect ele se vor repercuta si in cerere. Asta pentru ca, pe de o parte, vor creste veniturile unor categorii de angajati si, pe de alta parte, piata interna nu va putea face fata necesarului de materii prime si materiale, fiind fortate importurile.


Decizia guvernului de a ridica deficitul bugetar la 2,5% a provocat nelinistea Fondului Monetar International, care se teme de aparitia unor dezechilibre macroeconomice cu consecinte imprevizibile. Dragos Paslaru, de la Grupul de Economie Aplicata, a declarat pentru BBC ca guvernul face un pariu riscant in acest moment: -Este un pariu pe care guvernul il face in momentul de fata, cred ca exista o doza mare de risc si o sa incerc sa-l definesc in cele ce urmeaza. Riscul este in modul urmator: guvernul spera ca acesti bani sa poata sa-i foloseasca pentru investitii, mai ales in infrastructura. Motivatia lor este una corecta partial, pentru ca sustin ca investitiile in infrastructura nu ar declansa dezechilibre si ar garanta un inceput bun de plecare in acest proces de constructie a unei Romanii europene. Pe de alta parte, este foarte clar ca investitiile in infrastructura nu sunt numai in infrastructura propriu-zisa, ci au si componente care pot declansa dezechilibre si sa se duca banii inspre consum, spre exemplu. De obicei, atunci cand discutam de investitii in infrastructura, cam 40% sunt servicii si bunuri care sunt de natura a fi incluse in partea de consum-.

BNR va duce greul

Banca Nationala va face tot posibilul, ca si pana acum, sa pastreze o anumita rigoare in ceea ce priveste echilibrele macroeconomice, in timp ce guvernul are un comportament ceva mai riscant. Este clar ca Banca Nationala, prin cresterea ratei dobanzii, incearca cumva sa se concentreze pe tinta de inflatie pe care a propus-o. In conditiile in care am un deficit bugetar mai mare si se duc o parte din bani spre consum se creeaza o presiune aditionala asupra inflatiei. Exista o contradictie intre aceste doua politici, nu este una fatala, in sensul ca sa spunem ca vom intra imediat in criza, dar o gestiune foarte prudenta a modului in care in viitor se vor intampla aceste reglari este absolut necesara, este de parere analistul GEA.

-Exista o presiune clara si cuantificabila asupra guvernului actual de a face aceste investitii. Este vorba si de faptul ca aceste investitii nu s-au facut la timpul potrivit. Pe de alta parte, avem de ales intre doua lucruri, avem de ales intre a incerca sa facem un salt calitativ, dar nestiind exact daca ajungem sa aterizam in picioare sau putem sa ne scrantim o glezna cand terminam acest salt, si a incerca cumva sa ponderam putin aceasta saritura, stiu eu, punand mai mult nisip la zona de aterizare, ca sa fim siguri ca nu patim nimic-.

Pasul facut de guvern pare unul decisiv pentru ruperea relatiilor cu Fondul Monetar International, el fiind vazut de multi mai mult ca o inchidere a robinetului dinspre SUA, in speranta maririi debitului pe ruta Uniunea Europeana. Socoteala de acasa s-ar putea sa nu se potriveasca, atat timp cat FMI ramane un organism luat inseama foarte mult chiar si la nivelul Europei.

Si sa nu omitem nici faptul ca investitori precum Banca Mondiala se uita mai mereu spre FMI atunci cand se decid sa aloce fonduri.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.