
Anunțatele „decapitări“ pe care partidele le promiseseră șefilor de filiale teritoriale care au obținut rezultate slabe la alegerile europarlamentare au fost amânate sau aplicate doar acelor organizații cu rezultate mult sub medie.
Dacă PD-L și PSD au în vizor doar câteva filiale, urmând a lua decizia finală în zilele următoare, PNL și-a sancționat numai trei organizații, în ciuda faptului că a obținut un scor cu mult sub așteptări. Filialele județene neperformante au luat-o însă înaintea centrului și „au pasat răspunderea“ către organizațiile locale, pe care au început la rândul lor să le sancționeze sau chiar să le dizolve.
Onoruri pentru „baronul“ Dragnea
PSD a amânat pentru vineri la Comitetul Executiv Național decizia asupra sancțiunilor pe care le vor primi acele filiale care au obținut rezultate slabe la euroalegeri. CExN se va ține în Teleorman, onoare dobândită de organizația vicepreședintelui PSD Liviu Dragnea după ce a obținut cel mai bun scor național al social-democraților, 52%.
Printre organizațiile luate în vizor se găsesc unele care erau altădată fiefuri ale PSD, cum ar fi Ilfov, cu 21%, Prahova, unde au luat doar 22%, sau Suceava, cu 28%. Ultimele două au început deja să ia propriile măsuri, cu 24, respectiv 15 organizații locale dizolvate pentru rezultate proaste.
Clemență la PD-L
Nici Biroul Permanent al PD-L nu a luat o decizie referitoare la sancționarea filialelor care s-au comportat „sub așteptări“, lăsând decizia finală în responsabilitatea Colegiului Director. Scorul bun și câștigarea alegerilor în 24 de județe, în Capitală și diaspora plus candidatura Elenei Băsescu au „îndulcit“ situația pentru multe organizații.
Cu toate astea, prim-vicepreședintele PD-L Adriean Videanu a declarat că „PD-L nu urmărește să sancționeze pe nimeni“, dar că trebuie găsite soluții pentru consolidarea scorului partidului în viitor. Cu toate astea, sunt nouă organizații care nu obțin un scor acceptabil nici în aceste condiții și care ar putea fi totuși sancționate la Colegiul Director. Cel mai probabil, nici acestea nu vor fi dizolvate, ci doar coordonate de lideri de la centru pentru circa un an.
Trei capete la PNL
Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat deja sancționarea a trei Birouri Teritoriale PNL din județele fără majoritate maghiară, care nu au reușit să obțină nici măcar 10% din voturi.
Bistrița-Năsăud cu 9,5%, Dâmbovița cu 7% și Neamț cu 8,5% sunt filialele care au fost dizolvate. La fel ca și la PSD, liberalii au început „curățenia internă“ și în Arad și Timiș, două dintre fiefurile lor tradiționale, unde acum au avut semieșecuri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















