Renuntare
Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul energiei intentioneaza sa renunte la pretul national de referinta pentru caldura furnizata populatiei. Acesta urmeaza sa fie inlocuit cu preturi stabilite de consiliile locale, ceea ce va face ca pretul la caldura sa fie diferit si rezultatul bineinteles de la o localitate la alta. Purtatorul de cuvant al Autoritatii Nationale de Reglementare a Energiei, Viorel Alicus.
Mentinere
Autoritatile ucrainene si ruse au convenit vineri mentinerea la nivelul actual a pretului gazelor naturale furnizate Ucrainei pe o perioada de trei luni, fara sa rezolve definitiv o disputa care ar putea conduce la intreruperea livrarilor catre Europa in cursul iernii viitoare, transmite Reuters.
Depasiri
Cateva dintre noile state membre ale Uniunii Europene au ajuns sa depaseasca in privinta serviciilor publice on-line vechile state membre, Malta si Estonia trecand in primele trei locuri in aceasta privinta, potrivit unui studiu realizat de catre compania IT Capgemini, la cererea Comisiei Europene, informeaza publicatia electronica EuObserver.
Preluare
Grupul elvetian Holcim Ltd., unul dintre liderii mondiali in productia de ciment, betoane si agregate, a anuntat luni ca a ajuns la un acord privind preluarea producatorului american de betoane Meyer Material Company pentru suma de 231 milioane dolari. Holcim a precizat ca a convenit tranzactia cu doua fonduri de investitii americane, U.S. Equity Partners, L.P. si Park Avenue Equity Partners, L.P, urmand a incheia tranzactia in luna iulie 2006, in functie de aprobarea organismelor de reglementare.
Crestere
Rata de crestere a valorii produsului intern brut a fost de 4,6 procente anualizat, in trimestrul unu, de la 4,3 procente in ultimul trimestru al anului trecut si 3,2 procente in trimestrul unu al anului 2005, informeaza Oficiul Central de Statistica (KSH), citat de MTI.
Listare
Compania petroliera rusa de stat OAO Rosneft a anuntat luni ca actiunile sale vor fi plasate la bursa la un interval cuprins intre 5,85 si 7,85 dolari, evaluand capitalizarea sa undeva intre 60 si 80 miliarde dolari, informeaza AP.
Cifrele au fost furnizate intr-un comunicat al companiei Rosneft in care era citat si directorul general Sergei Bogdanchikov. Operatiunea de cotare publica initiala (IPO) este programata a se desfasura vara aceasta la bursele de la Moscova si Londra, simultan.
Amanare
-Programele SAPARD si Fermierul nu sunt destinate agricultorilor, ci industriasilor, pentru ca ele urmaresc industrializarea agriculturii-, a declarat senatorul liberal Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget, finante si banci din Senat. Acesta a afirmat ca s-a opus introducerii in noul Cod fiscal, care urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2007, a unui impozit pe tranzactiile agricole. -Profitul castigat de un agricultor prin vinderea unor produse agricole la mori, silozuri sau la fabrici este si asa destul de mic pentru a mai fi si impozitat cu 2%, asa cum s-a cerut in cadrul comisiei-, a precizat senatorul.
Crestere
Piata romaneasca a moto-uneltelor va creste cu 15% in acest an fata de nivelul de 100 milioane de euro estimat pentru 2005, potrivit unui studiu realizat de importatorul general al marcii germane Stihl, unul dintre brandurile cu cea mai mare pondere pe piata. In categoria moto-uneltelor intra toate dispozitivele portabile echipate cu motoare in doi timpi. Romania este cea mai dinamica piata din Europa de est, cu exceptia Rusiei.
Depasire
In urma rectificarii bugetare, Ministerul Sanatatii a primit 12.000 miliarde de lei. Peste 1.000 de miliarde vor fi alocate CNAS si circa 2.000 miliarde de lei au fost alocate pentru realizarea de lucrari de reabilitare, modernizare, dezvoltare si constructii de spitale. Cea mai mare surpriza la rectificare o constituie suma alocata de Ministerul de Finante Ministerului Sanatatii, din taxa pe viciu. Peste 9.200 miliarde de lei vechi i-a incasat Ministerul Sanatatii direct din taxa pe viciu, desi estimarea pentru 2006 era de 4.000 miliarde de lei vechi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















