Peste 30 de hectare de pădure sunt în flăcări de mai bine de 48 de ore deși aproape 200 de pompieri militari și civili fac tot ce le stă în putință pentru a stinge incendiul. Focul ce a cuprins pădurea din județul Harghita mai poate fi oprit doar de o ploaie abundentă, misiunea celor din județ fiind imposibilă având în vedere că în Harghita nu există un elicopter pentru astfel de situații extreme.
Pădurea care se transformă cu fiecare minut în scrum, îngroapă o pierdere materială de 300 de mii de lei și mai important, o pierdere ecologică reprezentată de copacii tineri care ard de două zile. Pompierii și voluntarii care se luptă zadarnic cu flăcările întâmpină dificultăți din cauza zonei muntoase și suprafeței mari pe care s-a extins incendiul, în ciuda eforturilor acestora de a ține flăcările sub control. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita au declarat că incendiul continuă să se manifeste în trei focare, la care se lucrează de trei zile. Miercuri dimineață, schimbul de noapte a fost înlocuit și s-a cerut ajutorul serviciilor voluntare din Sâncrăieni, Sântimbru și Băile Tușnad. De asemenea, un pluton de vânători de munte și o grupă de jandarmi vor merge și miercuri să ajute la stingerea focului. Voluntarii aflați la fața locului au spus că marți seară a plouat în apropierea comunei Plăieșii de Jos unde s-a petrecut incendiul, dar a ocolit chiar locul afectat de flăcări.
Încă nu a fost stabilită cauza incendiului dar localnicii îi învinovățesc pe ciobanii de la stâne care deseori dau foc pășunilor pentru a le curăța de buruieni, lucru ce ar fi putut fi cauza acestui dezastru.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















