O cafea aburinda, de dimineata, este pentru multi dintre noi elixirul fara de care toate diminetile ar fi mult mai posace. Cu toate acestea, Romania este pe ultimele locuri cand vine vorba de consumul propriu-zis al acestei licori aromate. Asociatia Nationala a Cafelei a dat publicitatii un studiu conform caruia Romania este pe ultimul loc in Europa la consumul de cafea. Daca in medie, un locuitor al batranului continent consuma pe an circa cinci kilograme pe an, in Romania se consuma sub doua kilograme.
Una dintre cauzele acestui consum redus este faptul ca, in Romania, cafeaua este accizata, ceea ce transforma acest produs intr-unul de lux pentru romanii de rand si, in acelasi timp, favorizeaza contrabanda (la un moment dat, locul al treilea ca marca, in preferintele romanilor, apartinea unei cafele pe care, legal, nu o importa nimeni). Dar, cel mai important factor ramane, totusi, pretul acesteia care a cunoscut doar pe parcursul unui an (intervalul 2004-2005) o crestere cu 43,78%.
Pe parcursul anului 2005, accizele au cunoscut o reducere cu aproximativ 20%, dar consumul tot nu a fost stimulat. Evolutia a fost aproape insesizabila: daca in 2004 romanii au consumat 1,78 kg/cap de locuitor, peste un an consumau 1,97 kg/cap de locuitor.
Tendintele pe pietele internationale de marfuri in perioada 5-11 iunie releva faptul ca in acest interval cotatiile principalelor produse agroalimentare au inregistrat o evolutie descendenta, asa cum arata studiul efectuat de Institutul de Economie Mondiala (IEM). Preturile la cafea au scazut datorita aparitiei noilor prognoze privind productia mondiala de cafea.
Productia mondiala de cafea a fost prognozata pentru perioada 2006-2007 la 7,42 milioane de tone, cu 10% mai mare fata de sezonul anterior. Principalii jucatori de pe piata cafelei, respectiv Brazilia si Vietnam, si-au crescut si acestia productia. Cotatia medie a cafelei Arabica la Bursa din New York a fost de 2.129,59 dolari/tona (-3,15%), iar cotatia medie a cafelei Robusta la Bursa de la Londra s-a situat la 1.137,2 dolari/tona (- 0,42%).
Finlandezii, lideri la consum
Mari amatori de cafea sunt finlandezii, nemtii si austriecii – ei tin capul de afis al consumului licorii aromate cu 11,94 kg/cap de locuitor, 7,4 kg/cap de locuitor si, respectiv, 7,6 kg/cap de locuitor. Asociatia Nationala a Cafelei incearca sa obtina din partea guvernului reducerea sau eliminarea accizei la cafea. Bulgaria a inceput demersurile de eliminare a accizei, din 2005 acestea au fost reduse cu peste 60%, ceea ce a insemnat o diminuarea a contrabandei si o crestere a importurilor. Astazi, nivelul accizelor la produsele din cafea in Bulgaria este de circa 350 euro per tona cafea verde, 500 euro per tona cafea prajita si 750 euro per tona cafea solubila, in vreme ce in Romania accizele se ridica la niveluri mult mai ridicate: 680 de euro per tona cafea verde, 1.000 de euro per tona cafea prajita si 4.000 de euro per tona cafea solubila.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















