„Prima Casă“ nu încalcă legislația privind ajutoarele de stat, potrivit Consiliului Concurenței, instituție care a verificat de asemenea modul de selecție a băncilor implicate în programul prin care statul garantează, în limita a 60.000 de euro, creditele pentru achiziția sau construcția unei locuințe.
„Inspectorii noștri au colaborat încă de la început la programul «Prima Casă», un exemplu de succes și bună practică. Din punctul nostru de vedere, totul este OK. Noi am vrut să vedem dacă sunt ajutoare de stat și modul de selecție a băncilor“, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Normele programului „Prima Casă“ au fost publicate joi în Monitorul Oficial, iar băncile au la dispoziție o săptămână pentru a decide dacă acceptă condițiile de împrumut stabilite de Guvern.
Băncile trebuie să transmită Fondului Național de Garantare pentru IMM și Ministerului Finanțelor, în termen de șapte zile calendaristice, date privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor, precum și valoarea estimată a creditelor care urmează să fie garantate și a promisiunilor de garantare care vor fi solicitate în 2009, în cadrul programului.
În cazul în care valoarea totală a finanțărilor solicitată de bănci depășește plafonul stabilit de Guvern, de un miliard de lei, atunci Fondul va efectua realocări de sume, cu acordul prealabil al Ministerului de Finanțe, stimulând băncile cu cea mai bună ofertă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















