
Președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, consideră Actul adițional nr. 11 al contractului cu Sterling ca fiind ilegal, pentru că a fost încheiat fără ca ANRM să aibă mandat în acest sens și pentru că statul romån a fost scos din drepturi ilegal.
„Actul adițional nr. 11/2007 este ilegal. Un motiv de ilegalitate ar fi că acest act a fost încheiat fără ca Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) să aibă un mandat în acest sens. Apoi, actul scoate statul romån, fără să existe o prevedere legală în acest sens. După ce a fost încheiat acest document, după trei luni a fost emisă o Ordonanță de Urgență a Guvernului“.
„În Nota de fundamentare a acestei OUG nu se face nicio mențiune asupra modificărilor unor articole cheie din Legea Petrolului și, respectiv, Legea Minelor, care crează un suport legal unei Hotăråri de Guvern care legalizează acest act“, a declarat Iulian Iancu, marți seară, la un post TV.
Acesta a mai spus că Actul adițional nr. 11 nu era un act adițional în sine, ci era un document absolut nou, nu era o completare la o succesiune de alte acte. „În august 2007 s-a încheiat un nou document care s-a intitulat «act adițional». El nu era un act adițional la o succesiune de alte acte adiționale, ci era un document absolut nou prin care statul romån a fost scos din drepturile pe care le avea“, a precizat Iancu.
Deputatul PSD a adăugat că, prin contractul din 1992, investitorul avea dreptul ca, pe cheltuială proprie, cu toate riscurile, să-și asume dreptul de explorare. Dacă descoperea zăcămånt, avea obligația de a-l dezvolta și suporta cheltuielile aferente.
„Ce este foarte grav este că s-a constatat că instituțiile statului, respectiv ANRM, cåt și reprezentanții Guvernului Romåniei, în Nota de fundamentare, care este un document public, ne-au prezentat nouă la comisia de anchetă date și informații false, deci în acte și documente publice la nivelul cel mai inalt“
„De asemeni, s-a reținut faptul că nu au fost respectate prevederile legale nici de ANRM, nici de titularul contractului (n.r. Sterling Resources), că, în mod abuziv, statul a fost scos din contract și și-a pierdut toate drepturile, în urma acelui document nou încheiat în 2007“, a menționat Iancu.
Raportul întocmit de comisia de anchetă în cazul Sterling Resources va fi finalizat și făcut public pånă săptămåna viitoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















