Aproximativ 12.000 de persoane care locuiesc in strainatate beneficiaza de pensii in Romania, sumele aferente fiind depozitate la una din bancile autohtone. O mare parte din pensionarii din strainatate nu isi ridica insa banii cu lunile, multi preferand sa ii foloseasca in vacantele pe care si le petrec pe teritoriul tarii.
Multi dintre pensionarii romani pleaca in afara granitelor pentru a-si intregi familia, avand astfel o sursa de venit asigurata. In aceste conditii, ei prefera sa nu ridice pensiile, ci sa le verse intr-un cont. Dupa o perioada de timp, acestia revin in Romania si ridica suma adunata in banca, la care se adauga si dobanda aferenta. Cei mai multi ajung sa considere pensiile bani de buzunar pentru vacantele petrecute in tara.
Presedintele Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), Mihai Seitan, a declarat ca la nivelul anului 2005 erau inregistrati 11.975 de beneficiari ai sistemul public de pensii din Romania, cu domiciliul in strainatate.
-O mare parte din pensionarii din strainatate scot banii din banca chiar si dupa un an. Ei au case in Romania, iar de cateva ori pe an vin sa isi petreaca vacanta aici sau sa isi viziteze rudele. Abia atunci isi ridica de la banca pensiile-, a explicat Seitan.
Pe de alta parte, nivelul pensiilor celor din strainatate difera, neexistand o situatia exacta a cuantumului acestora. -Valoarea pensiilor celor din strainatate este inregistrata la un loc cu a celor din tara, motiv pentru care nu aveam o situatie exacta-, sustine Mihai Seitan.
Greu de identificat
Potrivit datelor CNPAS, din totalul de pensionari, 3.250 au domiciliu in Statele Unite ale Americii, 3.000 in Israel, 2.200 in Germania si 1.300 in Canada. Aceste cifre sunt insa estimative, deoarece CNPAS nu dispune de instrumentele necesare efectuarii unei statistici. -Potrivit vechii legi, pensionarii din strainatate intrau la un loc cu cei de pe teritoriu Romaniei, fiind practic imposibil sa le dam de urma. Ulterior am reusit sa ii identificam dupa modul de plata la banca, in conditiile in care acestia aveau un mandatar. La ora actuala, statistica de care dispunem nu este completa-, a declarat directorul Comunicare si Relatii Internationale din cadrul CNPAS, Angelica Mihail.
Plata se suspenda la sase luni
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale prevede ca persoanele din strainatate pot primi pensiile in tarile unde isi au domiciliu, cu conditia ca Romania sa aiba acorduri bilaterale. Presedintele CNPAS, secretarul de stat Mihai Seitan, a precizat ca in prezent Romania aplica acorduri de reciprocitate in domeniul asigurarilor sociale si conventii de securitate sociala incheiate in conformitate cu reglementarile comunitare. Printre tarile cu care exista acorduri se numara Bulgaria, Cehia, Franta, Germania, Portugalia, Spania si Ungaria. De asemenea, ei mai pot primi banii in mod direct prin deschiderea unui cont curent personal la banca sau prin intermediul unui mandatar cu domiciliul in Romania. Acesta trebuie sa fie desemnat prin procura speciala valabila 18 luni. Directorul Comunicare, Angelica Mihail, a subliniat ca, daca timp de sase luni pensia nu este ridicata nici de mandatar, nici de beneficiar, CNPAS suspenda livrarea pensiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















