
Comisia Europeană (CE) a transmis României o scrisoare de somare în cazul taxei auto, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, cerând modificarea legislației în domeniu pe considerentul că sistemul actual creează o discriminare și protejează industria internă de autovehicule noi. Comisia Europeană consideră că prevederile legislației românești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi, a anunțat Executivul de la Bruxelles.
Termen de două luni
Solicitarea de modificare a legislației taxei auto a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare“, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, CE avertizând că, dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de două luni, poate trece la a doua etapă a procedurii, de emitere a unui aviz motivat, și, în final, poate prezenta cazul în fața Curții de Justiție. Conform legislației actuale, autovehiculele din categoria EURO 4, cu o capacitate cilindrică de cel mult 2.000 cmc, sunt scutite de plata taxei pe poluare dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din Uniunea Europeană în perioada 15 decembrie 2008-15 decembrie 2009.
Plângeri numeroase
„Comisia a primit un număr foarte mare de plângeri în urma acestor modificări din legislația românească. Comisia sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor, însă, Comisia trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi“, precizează Comisia Europeană. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia Comisiei, criteriul „primei înmatriculări“ nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de „calitatea intrinsecă“ a mașinilor, ceea ce poate conduce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















