Home Politic Băsescu, alături de românii și maghiarii din Secuime

Băsescu, alături de românii și maghiarii din Secuime

DISTRIBUIŢI

Deși în ultimii ani liderii UDMR-ului încearcă să mizeze pe cheia posibilului conflict interetnic din HarCov (n.r. – Harghita și Covasna) în programele lor electorale, vizitele președintelui Traian Băsescu din ultimele luni demonstrează că Bucureștiul nu a uitat de problemele comunităților românești și maghiare din Secuime, care sunt multiple, și de ordin economic, și etnice. Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni, șeful statului a fost prezent la Târgu-Mureș cu ocazia „Zilelor Târgmureșene“, prilej cu care a ținut să contabilizeze problemele comunității. El a afirmat că se bucură când vede că românii și maghiarii trăiesc, muncesc și se pot distra împreună, precizând că îi iubește în mod egal pe toți cei care au „buletin românesc în buzunar“.
„Vă iubesc în mod egal pe toți cei care aveți buletin românesc în buzunar“, le-a spus președintele târgumureșenilor, de pe scena din Cetate, unde a avut  loc spectacolul, lăsând să se înțeleagă că în această categorie intră și cetățenii de etnie maghiară. Potrivit acestuia, de la Târgu-Mureș a plecat cea mai eficientă instituție din domeniul sanitar, SMURD.

Reconcilierea, un vis nu prea îndepărtat…

„De aici a plecat această inițiativă, de aici unde oamenii se gândesc și la ei, și la cei din jur“, a spus Băsescu. Într-o atmosferă caldă și destinsă, președintele a fost pupat de câteva pirande în costume tradiționale, împodobite cu aur, care i-au urat să aibă mulți bani și noroc în viață, garantându-i  că, dacă e „pupat de țigănci, nu-l va atinge focul“. După consumarea acestui „mic inconvenient“, pe platoul Cornești a avut loc un concurs internațional de gătit, „Poftă bună!“, unde șeful statului a fost rugat să înmâneze premiul câștigătorului, un restaurant din Târgu-Mureș. Concomitent cu vizita președintelui din Secuime, reprezentanții Uniunii l-au desemnat prin vot secret pe președintele executiv al formațiunii, Kelemen Hunor, drept candidat la alegerile prezidențiale, el declarând că maghiarii respectă statul român, sărbătorile și simbolurile naționale, dar așteaptă, la rândul lor, să fie respectați de politicienii români.
„În campanie, noi vom spune că România trebuie să se schimbe. Noi vom spune ce ne doare și de ce ne doare. Noi vom spune că trebuie să existe egalitate de șanse în România, pentru că acum nu există. Vom spune că este nevoie de autonomie. Noi, maghiarii, respectăm statul român, sărbătorile și simbolurile naționale, dar așteptăm să fim și noi respectați. Vom face o campanie a mesajului din Transilvania“, a spus  Hunor. În fapt, declarațiile acestuia au venit în replică la afirmațiile șefului statului din primăvară, care afirmă că autonomia maghiarilor nu se poate realiza niciodată, întrucât nu permite Constituția țării.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.