
Președintele Traian Băsescu le-a spus, ieri, reprezentanților firmelor de construcții, că statul își va plăti datoriile către constructori și că vor fi bani pentru a se lansa lucrări noi și a fi accelerate cele în derulare, condiția fiind ca aceștia să-și achite „dările“ către stat.
Șeful statului a mai declarat, la întålnirea de la Ministerul Transporturilor desfășurată în prezența ministrului Radu Berceanu, că, în egală măsură, firmele de construcții trebuie să-și plătească subcontractorii.
Băsescu a spus că nu a venit să vorbească despre lucrări, ci despre riscuri.
„Am simțit nevoia să vă transmit cåteva mesaje. Acela că vor fi bani începånd din trimestrul 3, pentru ca Guvernul să-și atingă obiectivul de a avea circa 9 miliarde de euro în investiții, mare parte a acestor bani mergånd către plata datoriilor la constructori, dar și pentru lansarea de lucrări noi sau accelerarea ritmului din trimestrele 1 și 2 la lucrări în curs de execuție“, a afirmat șeful statului.
Președintele a menționat că, în ceea ce privește rambursarea TVA, se va merge pe compensare sau, acolo unde nu este posibil, pe plata datoriei Ministerului Finanțelor. Băsescu a spus că o problemă este legată de finanțarea lucrărilor, precizånd că majoritatea celor prezenți sunt „în contract cu AND“, dar au subcontractori, caz în care intervine corectitudinea.
„Doresc să vă atenționez foarte sever asupra a ceea ce se numește corectitudine“, a subliniat șeful statului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















