Home Sport „?ê?£apcă roșie” pentru Cristi Dulca: Universitatea Cluj are un nou antrenor

„?ê?£apcă roșie” pentru Cristi Dulca: Universitatea Cluj are un nou antrenor

DISTRIBUIŢI

Cu toate că s-a scurs o singură etapă din sezonul 2012-2013 al Ligii I, sarabanda schimbării antrenorilor a început. Clubul care a dat tonul este Universitatea Cluj, după înfrângerea la scor suferită în fața Pandurilor Târgu Jiu, 2-6. Președintele Ana Maria Prodan a hotărât să rupă relațiile cu tehnicianul Claudiu Niculescu, aducându-l în locul său pe Cristian Dulca, antrenor care a mai stat pe banca ardelenilor și în sezonul 2009-2010. „Gata, am semnat! Am decis că e mai bine așa, nu doar pentru mine, ci și pentru echipă, care a început greu campionatul, cu acel 6-2, iar acum fiind și jucători noi și neîncredere în lot, nu e deloc ușor. De fapt, eu tot la greu am venit la «U», dar sincer, nu aș putea refuza niciodată Universitatea. Începusem un proiect la Șelimbăr, în liga a treia, dar oamenii de acolo m-au înțeles și le mulțumesc. Vin la echipă într-un moment greu, în care alții au refuzat s-o facă, avem nevoie de li­niște, de răbdare, dar și de rezultate. M-a sunat doamna Prodan, am vorbit câteva ore, iar acum am încheiat negocierile și de mâine (n.r. astăzi) încep treaba. Voi conduce echipa la meciul cu Gloria”, a fost prima declarație a lui Cristian Dulca de la revenirea pe banca tehnică a Universității Cluj.
Antrenorul care a promovat-o pe „U” în Liga I speră să suporterii nu vor continua conflictul de atunci și că vor veni aproape de echipă. „Eu nu am avut niciodată probleme cu fanii. Știu că au nemulțumiri, dar nu e războiul meu. Nu am nicio problemă cu ei, sunt deschis cum am fost totdeauna și sper ca împreună să recreem emulație în jurul echipei, pentru că e mare nevoie”, a conchis Cristian Dulca.
Cu toate că a demisionat din funcția de antrenor al echipei, Claudiu Niculescu este în continuare jucător al „șepcilor roșii”.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.