Home Actualitate Rețeaua de medicină legală este la un pas de colaps

Rețeaua de medicină legală este la un pas de colaps

DISTRIBUIŢI

Infractorii mai aproape de libertate

„Investigarea omuciderilor și a pruncuciderilor, a accidentelor rutiere, a sinuciderilor, a erorilor medicale, cât și cea a accidentelor de muncă se vor compromite definitiv“, potrivit directorului IML, Dan Dermengiu, deoarece rețeaua de medicină legală este la un pas de colaps. Directorul instituției a declarat, ieri, că în momentul de față nu se mai pot achiziționa reactivi, kituri și materiale de laborator deoarece Ministerul Public, cel al Internelor și cel al Justiției nu și-au achitat datoriile care în momentul de față se ridică la peste 2,8 milioane de lei. „La mulți din reactivii folosiți s-au epuizat deja stocurile (kit de izolare ADN din țesuturi). Având în vedere că procedurile de achiziții se pot desfășura în minim două luni, deja suntem în situația ca anumite tipuri de investigații să nu mai poată fi efectuate“, a susținut directorul general al INML. Acesta a arătat că, în acest context, consecințele pentru sistemul judiciar vor fi catastrofale și asta pe termen scurt.

Probe compromise ireversibil

„Nu numai că se vor întârzia considerabil cercetările penale și termenele proceselor judiciare, dar se vor compromite ireversibil probele judiciare (de exemplu: sângele prelevat pentru determinarea alcoolemiei nu poate fi stocat nedefinit pånă când există reactivi pentru determinarea alcoolemiei – probele sunt definitiv compromise după câteva zile). În aceeași situație se află și determinările drogurilor, substanțelor toxice și medicamentelor, anestezicelor și ale probelor microbiologice (n.r. – 30.000 de determinări ale alcoolemiilor pe an, 10.000 investigații toxicologice și droguri)“, a adăugat directorul general al INML. „Există riscul iminent ca multe persoane aflate în stare de arest să fie eliberate în lipsa expertizelor medico-legale solicitate. Se vor compromite iremediabil investigarea agresiunilor sexuale (n.r – aproximativ 2.000/an). Se vor întrerupe în scurt timp expertizele pentru determinarea paternităților“, a mai spus Dermengiu, precizând că, pe termen mediu, consecințele sunt incalculabile. „Este suficient să ne gândim la sancțiunile morale și financiare pe care le va suporta România pentru nerespectarea procedurilor judiciare. În aceste condiții, este nevoie ca, în regim de urgență, Guvernul să aloce Ministerului de Justiție, Ministerului Public și Ministerului de Interne sumele necesare pentru plata expertizelor medico-legale“, a mai spus profesorul Dermengiu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.