Agricultorii vor putea să obțină credite bancare prin intermediul certificatelor de depozit. Potrivit unei ordonanțe a Guvernului, aprobată în sedința de ieri, garantarea creditelor va fi facută prin aceste certificate de depozit. Este un sistem asemănător celui aplicat în cazul programului „Prima casă“.
Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) va publica săptămånal prețul semințelor de consum pe care fermierii le pot stoca, primind în schimb certificate de depozit prin programul „Primul Siloz“.
„Fondul de Garantare va fi obligat să publice săptămånal, prin presă și pe site, prețul orientativ al produselor. Banca are astfel posibilitatea să cuantifice valoarea acestei garanții (certificatul de depozit-n.r.)“, a explicat, într-o conferință de presă, directorul general al FGCR, Veronica Toncea.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sårbu, spune că sistemul certificatelor de depozit rezolvă o parte din problemele producătorilor agricoli care nu mai sunt nevoiți să rămånă cu marfa pe stoc sau să o våndă imediat după recoltare la un preț foarte mic. Potrivit lui Sårbu, din capacitatea de depozitare a semințelor și cerealelor a Romåniei, de 14,4 milioane de tone, ar putea fi licențiate depozite și silozuri cu o capacitate totală de 6,6 milioane de tone.
Finanțarea sistemului de garantare a creditelor prin certificatele de depozit va fi asigurată prin intermediul sumei de 42 milioane de lei (10 milioane de euro) asigurată de la bugetul de stat, prin dobånzile încasate din depozitele constituite din această sumă, dar și din cota plătită de depozitarii licențiați, reprezentånd 0,5% din valoarea cerealelor depozitate pentru care acestea vor elibera certificate de depozitare fermierilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















