Home Sport „Săgeată” de Groznîi

„Săgeată” de Groznîi

DISTRIBUIŢI

Marius Niculae o lasă pe Dinamo pentru Terek

Atacantul dinamovist Marius Niculae a părăsit ieri cantonamentul „câinilor“ din Franța cu destinația Cecenia, unde are șanse foarte mari să evolueze din această vară. Cele două cluburi s-au înțeles deja și rămâne ca și fotbalistul să cadă de acord asupra salariului pe care îl va primi la Terek Groznîi.

Viitorul lui Marius Niculae depinde de negocierile pe care le va purta astăzi cu oficialii lui Terek Groznîi. Dinamo s-a înțeles deja cu gruparea cecenă și rămâne ca și „Săgeată“ să își dea acordul privind transferul la echipa unde mai evoluează Andrei Mărgăritescu, Daniel Pancu și Florentin Petre. „E adevărat, mă duc să negociez cu Terek Groznîi. Am părăsit cantonamentul lui Dinamo din Franța. Luni (n.r. astăzi) voi merge să vorbesc cu conducătorii de acolo, să vedem dacă îmi convine ce mi se oferă. Mai multe detalii nu știu, cel mai informat e Victor Becali. Încă nu știu ce voi face, să vedem dacă accept oferta lui Terek sau rămân la Dinamo, luni (n.r. astăzi) se va ști cu siguranță situația mea“, a anunțat Marius Niculae.

Vândut pentru bani

Conducerea lui Dinamo a hotărât să renunțe la cel mai în formă atacant din lot pentru suma de 1.200.000 de euro, bani care vor fi folosiți pentru a mai acoperi din „găurile“ cauzate de ratarea titlului în campionatul trecut. Terek și-l dorește foarte mult pe Niculae, care, dacă va accepta propunerea cecenilor, va fi remunerat cu aproximativ 800.000 de euro pe sezon, sumă la care se adaugă primele de joc și de obiectiv. Terek Groznîi ocupă în prezent poziția a noua a campionatului din Rusia, cu 17 puncte adunate în cele 13 etape scurse până acum. Niculae a evoluat de-a lungul carierei la Dinamo (1996-2001 și 2008-2009), la Sporting Lisabona (2001-2005) și câte un sezon la Standard Liege, FSV Mainz și Inverness. A jucat pentru naționala României în 37 de meciuri, timp în care a înscris 13 goluri.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.