Home Actualitate DNA: Se fac cercetări în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului

DNA: Se fac cercetări în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului

DISTRIBUIŢI

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează, marți, că se fac cercetări în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competența acestei instituții în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din data de 29 iulie 2012. Având în vedere stadiul cercetărilor, date suplimentare nu putem furniza în acest moment", se arată într-un comunicat de presă al DNA, ca răspuns la solicitarea reprezentaților mass-media.
Procurori "de la București" au verificat, în ultimele zile, listele electorale din două comune ale județului Gorj, primarii din Dragotești și Polovragi declarând pentru MEDIAFAX că zeci de alegători au fost întrebați dacă își recunosc semnăturile din tabelele folosite la referendumul din 29 iulie.
 
Primarul comunei Dragotești, Vili Pasăre, a afirmat că, începând de vineri, timp de trei zile, anchetatorii au mers prin comună sau i-au invitat pe alegători la sediul Primăriei pentru a-i întreba despre semnăturile pe care le-au dat pe tabelele în care s-a consemnat că au votat.
"Eram plecat de la Primărie în momentul în care secretara mi-a dat la telefon, un domn care s-a recomandat a fi procuror DNA de la București. Mi-a cerut sprijinul pentru o anchetă care se face în comună și, evident, i-am pus la dispoziție o încăpere. Am delegat pe cineva de la urbanism care să meargă cu dumnealor prin sat și timp de trei zile dumnealor au derulat ancheta respectivă", a spus Pasăre.
Edilul din Dragotești a declarat că și el a fost chemat la audieri și întrebat dacă își recunoaște semnătura.
"M-au chemat și pe mine și pe mama mea, că amândoi am fost la vot și le-am confirmat că sunt semnăturile noastre acolo pe tabele. Nu a fost nicio chestie în forță sau de intimidare, ceva de genul acesta, au fost, părerea mea, lucruri normale. Nu a trebuit să scriu nimic, deși unii oamenii de prin sat, care au dorit, au dat și scris că au fost la vot și că semnătura le aparține", a mai spus Pasăre.
La rândul său, primarul comunei Polovragi, ?ê?£tefan Făsuescu, a declarat că o echipă de anchetatori a fost prezentă în localitate la sfârșitul săptămânii trecute, fiind audiate mai multe persoane.
"Eu am fost în concediu, dar am înțeles de la colegii de la Primărie că au venit niște domni de la București care au dorit să verifice niște tabele cu semnături. Au fost pe la oameni, i-au întrebat dacă au mers la vot, dacă au semnat pe acele tabele și cam atât. Ce anume i-a interesat pe procurorii de la București nu aș putea să vă spun", a spus Făsuescu.
Liderul PDL Gorj, senatorul Ion Rușeț, care este și secretar executiv adjunct al partidului la nivel național, a declarat pentru MEDIAFAX că organizația pe care o conduce nu a depus vreo plângere la vreun Parchet pentru a fi declanșată o asemenea cercetare.
Acesta nu exclude însă posibilitatea ca organizația centrală a PDL să fi cerut astfel de verificări, filiala Gorj sesizând faptul că din cei aproape 150.000 de alegători care s-au prezentat la urne în 29 iulie, aproape 27.000 au votat pe liste suplimentare.
"Nu comentez acțiunea procurorilor, dar nu exclud posibilitatea votului multiplu în Gorj. Am avut localități precum Turburea unde au venit zeci de oameni din Dolj să voteze și sigur nu erau turiști. De asemenea, la Scoarța veneau autocare cu locuitori din Strehaia pe care cineva zicea că îi duce la muncă în străinătate și trebuiau să voteze aici la noi. Au fost probleme în acest sens", a spus șeful PDL Gorj.
Senatorul Ion Rușeț a menționat că filiala a trimis la București listele electorale suplimentare, la fel ca toate celelalte organizații ale PDL din țară.
"În ziua votării noi am făcut doar întâmpinări și sesizări la 112, unele s-au și concretizat prin amenzi, dar, în schimb, am centralizat listele electorale suplimentare și le-am înaintat la nivel de București, unde nu mai știu ce s-a întâmplat cu ele", a mai spus Rușeț.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.