Intrarea somptuoasa a centrului Jacob K. Javits ascunde privirilor curioase o multime de vehicule care mai de care mai stralucitoare. Printre nenumaratele SUV-uri se zaresc si mici automobile sport sau pentru uz urban, insa veritabilele bijuterii ale acestei expozitii sunt cu siguranta impozantele masini de familie tipic americane.
Primul care atrage ochii flamanzi de noutati este Nissan Murano, un SUV construit pe platforma modelului Altima. Vehiculul are, desigur, transmisie integrala si este propulsat de un V6 de 3.5 litri, care dezvolta 240 cai-putere. Nu trebuie trecut cu vederea inimosul Mitsubishi Outlander, foarte asemanator cu recentul Saab 9-3X. Un american veritabil se inalta dintre mai micile colege, noul Lincoln Aviator, un 4X4 luxos si puternic care va intra pe piata in aceasta vara, iar in parbrizul sau se oglindeste un urmas al faimosului concept Model X, gandit de japonezii de la Honda, Element. Pornit de la platforma cunoscutului CRV, noul Element are un motor de 2.4 litri si 160 cai-putere.
Dupa aceasta padure de vehicule tot-teren se intinde in fata ochilor spectaculoasa hala a masinilor de oras. Patronata de futuristul concept DN-X prezentat de Acura, aceasta zona ascunde surprize aduse aici din toate colturile lumii. Pregatind intrarea in arena a programului destinat tinerilor numit -Genesis-, Toyota a adus la New York doua modele complet diferite, dar inaltate pe acelasi sasiu – Scion ccX si Scion bbX. Europenii se lauda si ei cu masini produse de Mercedes si Volkswagen, iar asiaticii au adus special pentru acest show un face-lift al modelului Kia Rio cu motor de 1.6 litri si o varianta complet noua a concitadinului nostru, Leganza.
Spectatorii, sositi in numar impresionant la New York International Automobile Show, au vanat cu predilectie modelele americane, dar industria japoneza se dovedeste inca o data un obstacol greu de invins de acestia. Europenii s-au multumit sa-si faca simtita prezenta numai prin cateva gaselnite de ultim moment, aduse in America mai mult cu scopul de a demonstra ca -batranul continent- exista si el in lumea producatorilor de autovehicule.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















