Ieri, la miezul noptii, a fost termenul-limita pana la care cei care doreau sa candideze la Presedintia Frantei puteau depune listele complete cu semnaturi. La alegerile din 1974 s-a inregistrat numarul-record de candidati la Presedintie: 12 personalitati politice au incercat atunci sa ia cu asalt Palatul Elysee. Aceasta cifra va fi cu siguranta depasita anul acesta. Si asta pentru ca, pana ieri dupa-amiza, 12 candidati reusisera sa indeplineasca conditiile necesare pentru a participa la cursa prezidentiala – sa stranga cel putin 500 de semnaturi din partea alesilor locali. Jean-Marie Le Pen (Frontul National) si Bruno Megret (Miscarea Nationala Republicana) anuntasera si ei ca sunt foarte aproape de acest obiectiv si ca vor depune listele proprii, la timp. Consiliul Constitutional va anunta maine lista oficiala a candidatilor pentru Presedintie, ceea ce va marca, cu siguranta, un record absolut in istoria Republicii Franceze.
Luand in considerare numarul de semnaturi adunate, in fruntea listei pentru prezidentialele de la sfarsitul lunii acesteia se afla actualul premier Lionel Jospin, reprezentant al Partidului Socialist. Este urmat de presedintele Jacques Chirac, candidat din partea Partidului Adunarea pentru Republica si de Francois Bayrou, din partea Uniunii Fortelor de Dreapta. Urmeaza Robert Hue (Partidul Comunist Francez), Jean-Saint-Josse (Partidul pentru vanatoare, pescuit, natura si traditii), Jean-Pierre Chevenement (Polul Republican), Arlette Laguiller (Lupta muncitoreasca), Alain Madelin (Democratia Liberala), Olivier Besancenot (Liga comunista revolutionara), Noel Mamere (Ecologisti), Daniel Gluckstein (Partidul muncitorilor) si Christine Boutin (Forumul republicanilor sociali).
Regula celor 500 de semnaturi a fost instaurata in 1976 (pana atunci fiind necesare doar 100). Acestea trebuie sa provina de la alesii locali, in special de la primari din cel putin 30 de regiuni diferite. Regula celor 500 de semnaturi a permis candidatura la Presedintie a 10 personalitati politice, la alegerile din 1981. Au fost noua candidati la scrutinul din 1988 si din 1995.
Chirac, favorit
Presedintele francez ar iesi invingator la primul tur al alegerilor, din 21 aprilie, cu 24% din voturile electoratului, fata de 20 de procente, cat ar intruni premierul francez. La turul al doilea, programat pentru data de 5 mai -, Jacques Chirac si-ar devansa contracandidatul cu 51% din voturile exprimate. Acesta este rezultatul ultimului sondaj IPSOS/Le Figaro/Europe, dat publicitatii, ieri, la Paris. Este pentru prima data in ultima luna cand presedintele in exercitiu este considerat invingator, conform datelor furnizate de sondaje. La primul tur, candidata extremei-stangi, Arlette Laguiller, si cel al extremei-drepte, Jean-Marie Le Pen, ar obtine 10% din voturi, urmati de Jean-Pierre Chevenement si Francois Bayrou.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















