Home În Lume Vaticanul, la judecata

Vaticanul, la judecata

DISTRIBUIŢI

Doi barbati din Statele Unite au dat in judecata Vaticanul si trei dioceze americane romano-catolice, pentru presupusa acoperire a cazurilor de abuz sexual asupra unor copii.

Cei doi, victime ale unor abuzuri in adolescenta, acuza Biserica Catolica de protejarea preotilor acuzati de molestarea unor copii in Florida si Oregon, care au fost transferati in alte state sau chiar in alte tari pentru a evita deschiderea unor procese.

Numele Papei Ioan Paul al II-lea nu este mentionat in documentele depuse la tribunal. Avocatii care se ocupa de caz spun ca au suficiente probe pentru a implica Vaticanul, dar expertii sustin ca toata afacerea are puternice tente publicitare, in contextul in care slujitorii Bisericii dispun de imunitate diplomatica.

Procesele incep in contextul inmultirii scandalurilor de abuzuri sexuale indreptate impotriva unor copii de care sunt responsabili anumiti preoti romano-catolici. Unul dintre acestia, John Geoghan, a fost deja condamnat pentru molestarea unui copil si este banuit ca ar fi abuzat de alte 130 de persoane.

Procesul din Florida a fost deschis de Rick Gomez, care sustine ca ar fi avut de suferit in 1987, la varsta de 14 ani, din partea reverendului William Burke, pe vremea cand frecventa o scoala catolica din Tampa. Reverendul Burke este inca preot in New Jersey. In documentele trimise la tribunal, sunt mentionate diocezele sub a caror autoritate se afla preotul incriminat. Se cere o despagubire de 15.000 de dolari.

Al doilea proces, deschis in Portland, Oregon, este indreptat impotriva reverendului Andrew Ronan, acum decedat. Despagubirea ceruta este de 75.000 de dolari. Potrivit documentelor, reverendul ar fi fost transferat din Irlanda la Chicago si apoi in Portland, dupa ce se aflase ca ar fi abuzat de minori.

Luna trecuta, Papa a vorbit pentru prima data in public despre astfel de cazuri, declarand ca -arunca banuieli- asupra tuturor preotilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.