Home În Lume Danemarca vrea sa schimbe regulile europene

Danemarca vrea sa schimbe regulile europene

DISTRIBUIŢI

Danemarca a anuntat ca intentioneaza sa propuna schimbarea legislatiei comunitare in materie de acces liber la universitati, dupa ce a ajuns la concluzia ca o treime din studentii europeni admisi la universitatea de medicina sunt suedezi. -EuObserver- scrie ca ministrul stiintelor din Danemarca intentioneaza sa ridice acest subiect la urmatoarea reuniune la nivel inalt a Uniunii Europene, avand in vedere ca mai multe state se confrunta cu situatii asemanatoare. -Este clar o problema de cooperare intre statele nordice, iar acest lucru trebuie stabilit la nivel comunitar-, a declarat Helge Sander, citata de presa daneza. Potrivit legislatiei europene, cetatenii din statele membre au acces liber si egal la invatamantul universitar comunitar, numai ca problemele intervin in statele ai caror cetateni vorbesc limbi asemanatoare. Studentii scandinavi pot urma cu usurinta cursurile universitatilor din tarile vecine, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Danemarca a fost de acord ca Norvegia, care nu este stat membru UE, sa stabileasca limite de admitere pentru studentii norvegieni care vor sa studieze in universitatile daneze. Probleme asemanatoare au si Belgia si Austria. Studentii francezi prefera sa-si faca studiile in Belgia, unde taxele de scolarizare sunt mai mici. La randul ei, Viena intentioneaza sa restrictioneze accesul studentilor straini la universitatile de pe teritoriul austriac.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.