Fosta Prima Doamna a Statelor Unite, Hillary Clinton, parca a si intrat in campanie electorala pentru alegerile din noiembrie. Senatorul democrat de New York i-a cerut secretarului american al Apararii, Donald Rumsfeld, sa-si prezinte demisia, acuzandu-l ca -duce o politica gresita in Irak-. Hillary Clinton, un posibil candidat la alegerile prezidentiale din SUA din 2008, l-a criticat pe Rumsfeld, in cadrul unei audieri in fata comisiei pentru fortele armate din Senat, pentru managementul razboaielor din Irak si Afganistan.
-Am auzit o gramada de cuvinte si scenarii frumoase, insa din cauza greselilor strategice ale administratiei si, sincer, a incompetentei conduceti o politica ce a dat gres-, a afirmat senatorul Clinton.
Donald Rumsfeld intentionase sa nu participe la audiere, dorind in schimb sa rosteasca un scurt discurs in fata Senatului in cadrul unei reuniuni cu usile inchise, insa Hillary i-a cerut public sa depuna marturie in fata comisiei. De altfel, nu este pentru prima data cand se cere demisia sefului Pentagonului. Recent, nu mai putin de 25 de generali i-au cerut acestuia sa renunte la conducerea Departamentului Apararii, in conditiile in care Irakul se indreapta mai degraba spre razboi civil decat spre democratie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















