
Deși a respins drept speculații informațiile care indicau că ar avea o relație cu un bărbat de două ori mai tânăr, actrița Susan Sarandon, 65 de ani, s-a afișat public cu prietenul său, Jonathan Bricklin, 33 de ani, la turneul de tenis US Open, din New York, conform presei americane.
La un moment dat, Jonathan a cuprins-o pe Susan pe după umeri cu brațul, iar ea l-a luat de mână, un gest tipic pentru doi îndrăgostiți, conform fotografiilor, și nu pentru niște parteneri de afaceri, așa cum cei doi pretindeau că sunt.
Jonathan Bricklin și-a început relația cu actrița în calitate de parteneri de afaceri, cei doi deschizând clubul de tenis de masă SPiN, în urmă cu câțiva ani. În 2009, reprezentantul actriței a precizat că relația dintre cei doi este una „strict de afaceri“, conform ABCNews.com.
Geo Ioanid
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















