Home Sport Becali a pornit războiul cu CFR

Becali a pornit războiul cu CFR

DISTRIBUIŢI

Patronul stelist Gigi Becali s-a declarat revoltat de modul în care jucătorii lui CFR Cluj au abordat meciul din Supercupă, cu Unirea Urziceni. Finanțatorul clubului din Ghencea susține că patronul și președintele ardelenilor le-au spus jucătorilor să practice un joc dur, astfel încât să îi decimeze echipa lui Dan Petrescu. Becali crede că oficialii lui CFR au relații la DNA, dar și la președintele României, astfel încât își permit să nu joace toate partidele pe teren. „Ăștia de la CFR nu prea au jucat mingea, așa cum se face în fotbalul mare. Ei au jucat mai mult la picioare și cred că Pazkany și Mureșan le-au cerut așa jucătorilor, mai ales că aveau primul meci cu Unirea Urziceni. Nu știu dacă mai au pile pe la arbitri, dar au la alte nivele. Au pile la DNA, dar și la cel mai înalt nivel, la președintele României“, a declarat Gigi Becali.
Patronul Stelei consideră gestul lui Culio, care a avut o intrare „de criminal“ asupra lui Sorin Frunză, drept cel mai urât gest.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.