Home Economic-Financiar BERD crediteaza exporturile IMM prin RoBank

BERD crediteaza exporturile IMM prin RoBank

DISTRIBUIŢI

Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a acordat Bancii comerciale RoBank o linie de finantare de doua milioane de dolari, destinata creditarii exporturilor intreprinderilor mici si mijlocii. Directorul pentru Romania al BERD, Salvatore Candido, a precizat ca perioada imprumutului este de pana la un an.

Suma minima care va fi acordata este de 100.000 de dolari, iar plafonul maxim de creditare se ridica la 500.000 de dolari. Finantarea este de tip revolving – pe masura ce banca recupereaza sumele imprumutate, elibereaza alte credite pentru prefinantarea exportului.

Cooperarea dintre BERD si RoBank a inceput in anul 2000, prin acordarea de garantii la export acoperite de institutia internationala. Avand in vedere ca, in aceasta perioada, suma totala a tranzactiilor acoperite de BERD in relatia cu RoBank a fost de 15 milioane de dolari, BERD a marit limita acordata in cadrul acestui program de la trei milioane de dolari la sase milioane de dolari.

-Prin intermediul programului lansat astazi se are in vedere sprijinirea nevoilor financiare pe termen scurt ale exportatorilor. Faptul ca BERD si-a marit expunerea fata de noi la opt milioane de dolari nu face decat sa mareasca responsabilitatea conducerii bancii fata de clientii IMM-, a declarat presedintele RoBank, Mustafa Ayan.

Pentru acest an, banca intentioneaza sa-si creasca expunerea pe segmentul de intreprinderi mici si mijlocii, care ramane principala tinta a RoBank, concomitent cu o sporire a numarului de sucursale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.