Consumatorii casnici de energie termica din Capitala care nu au mijloace de contorizare vor plati mai putin la intretinere, din toamna, cand Municipalitatea va incepe programul de contorizare, a declarat viceprimarul general Ioan Enciu. -Scaderea facturilor va fi posibila o data cu montarea contoarelor la fiecare scara de bloc. Montarea se va face din septembrie, cand speram sa obtinem creditul de la Banca Europeana de Investitii, aproape 50 milioane de dolari-, a precizat Enciu. El a adaugat ca daca BEI -continua tergiversarea-, prin impunerea de noi conditii, edilii vor apela la ministerele Industriilor si Finantelor, dispuse sa finanteze proiectul.
Reprezentantul Municipalitatii le-a reamintit insa administratorilor de bloc ca, potrivit regulamentului emis de Consiliul General al Capitalei, nu se pot monta contoare individuale pentru apartamente in lipsa unui contor general pe scara, deoarece acest lucru genereaza inechitati in plata facturilor. -E aberant, dar asta e situatia. Il inteleg pe cel care si-a montat contor la apartament, pentru a-si diminua cheltuielile, dar trebuie protejate si persoanele nevoite sa suporte pierderile regiilor-, a subliniat viceprimarul. El s-a referit la cei ce n-au avut bani sa-si monteze contor, facturile lor dublandu-se cind s-au montat alte contoare pe scara.
Regulamentul propune separarea consumurilor individuale ale apartamentelor de cele ale asociatiei. Fiecare apartament va beneficia de aparat individual, care va reflecta consumul real. Documentul are prevederi si pentru cei care nu au contor, obligandu-i pe detinatorii aparatelor la plata a pana 10% din consumul total al imobilelor.
Nu vor mai fi necesare obtinerea avizelor, achitarea unor taxe sau acordul asociatiei de locatari, ci doar instiintarea asociatiei pentru instalarea aparatului. Montarea contorului general al imobilului va ramane in sarcina administratorilor de retele (Apa Nova si RADET), iar locatarii nu vor fi obligati sa contribuie financiar la instalarea aparatului.
Responsabilul Primariei apreciaza ca prin montarea contoarelor, costurile la intretinere vor scadea de cateva ori. -Un apartament care are contor este facturat lunar pentru sapte-opt metri cubi de apa/ persoana, iar unul necontorizat pentru peste 40 de metri cubi/persoana-, a exemplificat viceprimarul general.
Proiectul Municipalitatii va acoperi circa 6.000 de asociatii de locatari, din cele peste 8.000 ale Capitalei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















