Saptamana trecuta s-au discutat in presa, cu predilectie, doua subiecte de politica interna: -dosariada- si existenta ofiterilor SRI sub acoperire in redactiile organelor de presa. Fie-ne scuzata lipsa de modestie, dar tot ce am vazut la televizor, am auzit la radio sau am citit prin presa scrisa (cu precizarea ca nu am putut avea o cuprindere exhaustiva) nu a depasit nivelul discutiilor de dormitor dintre conu* Leonida si consoarta dumnealui. Neputand crede ca presa romana, in cvasitotalitatea ei, este atat de -inocenta- precum respectivele personaje caragialiene, nu ramane decat varianta unei ipocrizii generalizate sau… Dar sa nu cadem in groapa cu scenarii si conspiratii mondiale, iudeo-masonice etc.!
In cele ce urmeaza, fara sa avem competenta studiului sistematic, ne straduim, macar, sa spunem lucrurilor pe nume. Sa revenim… Cele doua subiecte sunt mult mai legate intre ele decat ar parea la prima vedere. Prima -umbrela- – cea mai larga – este, ca sa zicem asa, problema -ontologiei- serviciilor secrete. Trebuie ele sa fiinteze? Unde? Cand? Cum? Chiar daca, formal, se pare ca nimeni nu pune la indoiala necesitatea acestora, pe fond, fiintarea serviciilor este legata de obiectul muncii lor si de relativa lor eficienta.
Ca sa raspundem corect, trebuie sa admitem o axioma: chestiunea serviciilor este o chestiune de putere a statului. (Deocamdata nu discutam problematica statului, mai ales in contextul integrarii euro-atlantice; facem abstractie de exterior!) Societatea presupune, prin definitie, organizarea relatiilor dintre indivizi. Mai departe, daca admitem ca statul, ca forma de organizare a societatii, este necesar (cel putin intr-o anumita perioada istorica), atunci problema se reduce la a admite, sau nu!, ca exista secrete (si ratiuni) de stat. Complexitatea si diferentierile din sanul societatii moderne nu lasa nicio indoiala asupra raspunsului. Suntem o societate de tip concurential (sau, eufemistic, -competitional-) si asigurarea unui ecart de cunoastere este un factor esential al functionarii si evolutiei societatii. De la papirusurile egiptene pana la cele mai recente masuri luate de SUA si Marea Britanie pentru controlul pasagerilor de pe cursele aeriene, istoria arata ca -arta secretului- si a controlului insidios (camere ascunse, microfoane etc.) al cetatenilor de catre puterea politica (cel putin la nivelul marilor puteri) nu numai ca s-a dezvoltat si s-a perfectionat continuu, dar a si castigat in importanta relativa (relevata de alocarile de fonduri) fata de alte parghii normatoare ale statului (administratie, armata, scoala, justitie etc.). Asa-zisa -transparenta-, -deschiderea- si alte cuvinte frumoase nu sunt decat bomboane pentru imbecili (chiar cuvantul -transparenta- presupune la nivelul simtului comun un -geam-, deci un alt -mediu-, o -trecere-, o bariera). Pana la urma, un stat este puternic in masura in care detine informatii relevante si mijloacele de protectie a acestora. Vorbim, deci, de o lupta pentru putere!
Presa romaneasca din aceste ultime saptamani a infatisat (pe intelesul -prostimii-) o lupta -clasica- intre doua tabere: cei -buni- si cei -rai-. Baietii -buni-, in acest caz, ar fi societatea civila, -noi-, cetatenii, in sensul cel mai bun al cuvantului, si, nu in ultimul rand, presa insasi. (Se remarca aspectul manipulator al -incluziunii-: cine nu e cu noi…) Baietii -rai- sunt mai vag definiti: -fostii- (termen foarte vast), securistii, comunistii, diversi insi aciuati in puncte-cheie prin partidele politice (cu precadere la PSD si PRM – care poarta, de ani de zile, o eticheta de -nostalgici-, bine lipita) si, deci, in Parlament (institutie esentiala a democratiei reprezentative). Incadrarea aceasta e falsa! Ea induce impresia ca persoanele si temele din prima categorie sunt -bune- in sine si, prin opozitie, serviciile secrete, partidele politice si Parlamentul sunt -rele- in sine. Continuand rationamentul, incadrarea aceasta pune sub semnul intrebarii (iarasi, la nivelul simtului comun) rostul institutiilor statului (loc comun: -in Parlament se doarme si se citesc ziare!-).
O asemenea asertiune nu poate fi sustinuta in clar si, implicit, intr-un timp scurt ea va fi contrazisa chiar de bunul simt comun: puterea exista, nu ne putem lipsi de ea (anarhia e, in sine, o criza) si, in fine, ea trebuie sa fie delegata cuiva!
Cei care stimuleaza vanturarea in presa, sub stindardul vorbelor mari, a ideilor de -transparenta- a serviciilor, de restrangere, de control (prezidential sau parlamentar) etc. nu sunt manati de -grija fata de democratie- sau de simt civic. Nici nu doresc anarhia. Urmaresc, pur si simplu, (re)distribuirea puterii catre -cine trebuie-!
Este un fapt necesar si legitim (sic!) ca presa sa protesteze, de exemplu, fata de cinismul (sau inabilitatea) cu care purtatorul de cuvant al SRI a recunoscut existenta unor ofiteri sub acoperire in redactii. Chestiunea devine ridicola in momentul cand se solicita ca SRI-ului sa-i fie interzisa, administrativ, o asemenea practica.
In primul rand, presupozitia acestei solicitari este ca actualul SRI este tot o -Securitate- care face politie politica. Asta inseamna ca nu e o institutie democratica. Oare in slujba cui o fi actionand? Concluzia e, pe aceasta cale, ca puterea, in Romania, e detinuta de altcineva decat de institutiile firesti.
In al doilea rand, daca presa (adica niste societati comerciale private) solicita o lege in acest sens, atunci toate categoriile de societati comerciale vor putea solicita reglementari similare (pretexte se gasesc, slava Domnului!). Asta inseamna ca SRI-ul va trebui sa functioneze numai in spatiile publice (eventual in uniforma, ca sa nu sperie cetatenii), sa se acrediteze la conferintele de presa si sa-si culeaga informatiile punand intrebari in mod public, ca tot omul! – inseamna oare ca o astfel de societate nu va mai avea secrete? Inseamna oare ca secretele nu vor fi culese, analizate si gestionate de alte structuri, neinstitutionalizate?
Cei care se napustesc, -talibanic-, asupra SRI-ului (o institutie, cat de cat, controlata si controlabila) si cer restrangerea arbitrara a parghiilor acestuia lasa cale libera formarii si dezvoltarii unor retele alternative, cu totul necontrolabile.
Despre -dosariada-, saptamana viitoare!
PS 1: Consideratiile de mai sus apartin cu totul autorului si nu implica in niciun fel pozitia editoriala a -Curentului-.
PS 2: Autorul declara, cu mana pe inima, ca nu a fost angajat, colaborator sau informator, in niciun fel, al fostei Securitati si nici nu este angajat colaborator sau informator al vreunui serviciu de informatii din Romania sau de aiurea. Radu Enache
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
