Jean-Marie Le Pen a pornit in forta la atac pentru a castiga turul al doilea al prezidentialelor din Franta, concentrandu-se asupra unei teme fierbinti pentru Franta si intreaga Europa – imigratia. Acesta este unul dintre cele cinci chestiuni importante asupra carora francezii se vor pronunta prin referendum, in cazul in care Jean-Marie Le Pen va castiga, pentru urmatorii cinci ani, fotoliul de la Palatul Elysee. Candidatul extremei-drepte a contabilizat toate aceste teme in cadrul primului interviu televizat, acordat dupa anuntarea rezultatelor de la primul tur de scrutin.
Le Pen va organiza un referendum pentru a cere francezilor sa integreze -principiul preferintei nationale- in primul articol al Constitutiei Republicii. Concret, a explicat acesta, pentru televiziunea France2, este vorba despre acordarea cetateniei franceze doar acelora care o mostenesc prin filiatie sau o merita prin naturalizare. In acest fel, populatia va autoriza Guvernul sa ia toate masurile pentru a opri fluxul migratoriu si a acorda privilegii pentru cetatenii francezi in materie de locuri de munca, ajutor social si locuinte.
Daca va prelua fotoliul pe care acum il ocupa Jacques Chirac, Le Pen ii va intreba pe francezi daca sunt de acord ca tara lor sa se rupa de procesul de integrare europeana si sa fie reintrodus francul ca moneda nationala. -Vom zdruncina, vom regandi relatiile europene in cadrul Europei Natiunilor. Daca nu, patria noastra va fi condamnata la moarte.-, a afirmat Le Pen in cadrul interviului acordat marti seara. -Nu vreau ca Franta sa moara. Sunt tari care nu sunt in Uniunea Europeana si o duc foarte bine. Exista 150 de state in lume. Vom face comert cu ele-, a subliniat Le Pen, facand trecerea catre o a treia propunere de referendum pe care o va inainta poporului francez – este vorba despre protectionismul economic. Printre punctele fundamentale legate de piata fortei de munca, liderul -Frontului National- cere o mai mare flexibilitate si abolirea -Legii Aubry-, care prevede reducerea programului de lucru saptamanal la 35 de ore. Pentru ultimii doi ani de guvernare, Le Pen si-a propus sa rezolve probleme legate de familie si de dreptul la viata, astfel incat sa promoveze natalitatea si sa sporeasca siguranta alimentara pentru poporul francez.
Ultimele doua referendumuri pe care le va propune Le Pen se refera la reintroducerea pedepsei cu moartea pentru delictele grave – asasinarea copiilor, a batranilor si a politistilor, acte de terorism si trafic international de droguri. Daca va deveni presedintele Frantei, Le Pen va cere poporului -sa autorizeze Guvernul sa decreteze stare de urgenta pentru a restabili siguranta si pacea civila. Tot in vederea combaterii criminalitatii, acesta intentioneaza sa dubleze resursele destinate Justitiei si sa imbunatateasca conditiile de viata ale fortelor de ordine.
Devine, astfel, evident ca Le Pen a decis sa insiste, pentru urmatoarele zile ale campaniei electorale, pe strategia nationalista si antieuropeana. El confirma, in acest fel, programul pe care l-a pregatit inca de la sfarsitul anului trecut si care se baza pe o -mare Republica a referendumului unde autoritatilor dau cuvantul poporului-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















