Încă de ieri fermierii pot depune cereri pentru compensarea pierderilor de producție înregistrate în anul agricol 2011 -2012 din cauza secetei. Suma maximă a sprijinului financiar este echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar, a anunțat Ministerul Agriculturii.?óÔé¼?¿Cererile pot fi depuse la direcțiile pentru agricultură, până la data de 15 octombrie 2012, iar sprijinul va fi acordat începând cu data de 1 noiembrie 2012.?óÔé¼?¿Hotărârea privind aprobarea schemei ”Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011 -2012, asupra culturilor agricole” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 639/7 septembrie 2012, dată la care actul normativ a intrat în vigoare.?óÔé¼?¿Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, ajutorul stabilit de actul normativ se acordă producătorilor din domeniul vegetal și compensează o parte din pierderea producției destinată autoconsumului. Beneficiarii schemei sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, persoane juridice precum și orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care dețin suprafețe de culturi agricole în teren arabil și au înființat culturi în toamna anului 2011, primăvara anului 2012.?óÔé¼?¿Cuantumul ajutorului este de 100 de lei pe hectar și se acordă pentru suprafețe cuprinse între un hectar și maximum10 hectare inclusiv. Numărul estimat de beneficiari este de aproximativ 573.000 de fermieri, iar suprafața de teren arabil pentru care se acordă sprijinul este de aproximativ 1,9 milioane hectare.Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor sunt de aproximativ 42,8 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat.?óÔé¼?¿
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















