Home Special La Pastele romanilor

La Pastele romanilor

DISTRIBUIŢI

In toate bisericile si manastirile din tara s-a auzit chemarea Invierii, -Veniti de luati Lumina!-. Alaturi de crestinii ortodocsi s-au aflat si crestinii greco-catolici, impreuna cu cei armeni, cu care au sarbatorit Pastele la aceeasi data. Cu totii s-au rugat la miez de noapte in preajma bisericilor, plecand catre case cu Lumina sfanta.

In ziua de Pasti si pe o vreme superba, cum a fost cea de duminica, tot omul a incercat sa se -aeriseasca- putintel. Fiecare cum a putut. Unii, prin parcurile Capitalei, altii, mai pe la munte, dupa -monetar-.

Invierea, la Catedrala Patriarhala

In Dealul Patriarhiei, mii de credinciosi au putut asculta mesajul PF Teoctist, din care citam: -Iubiti frati si surori in Domnul, praznuim si anul acesta, sub aceasta mareata bolta si in taina acestei nopti pline de lumina, Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Mantuitorul Hristos, prin jertfa sa de pe cruce, a deschis lumii intregi o cale noua de urmat, o viata noua, prin aceea ca toti cei care cred in El nu mor, ci mostenesc viata cea vesnica. Una dintre cantarile noastre bisericesti numeste Pastele nostru, cand spune -praznuim omorarea mortii si incepatura altei vieti vesnice- – acest adevar de inceput al unei vieti vesnice insemneaza Pastele nostru, sfanta si slavita Inviere a Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, sarbatoarea aceasta face din aceasta noapte o lumina puternica, o izbucnire nu numai in cantarile noastre bisericesti, dar mai ales in viata omului.

Biserica de langa Lacul Vacaresti, prea mica pentru toti credinciosii

O bisericuta mica, ascunsa inainte de *89 de mai-marii credinciosi ai momentului din calea buldozerelor lui Ceausescu, ce-a dorit cu tot dinadinsul sa faca un lac la marginea Berceniului, langa Piata Sudului, a atras multi enoriasi in noaptea Invierii. Mult mai multi ca-n alti ani, poate si pentru ca vremea de afara te ducea cu gandul la vara ce sta sa vina. Pentru ca este un lacas ctitorit din ciment si caramida, bisericuta este punctul de atractie al bucurestenilor din Berceni, mai ales la marile sarbatori. In noaptea de Pasti, peste 3.000 de oameni, cei care nu au avut bani sau nu si-au aranjat sa mearga in alta parte, s-au inghesuit sa ia Lumina. La ora 12.00 noaptea, preotii au iesit in curte. Cu Lumina. Invierea lui Hristos. Lumanarile se aprindeau una dupa alta, ca stelele pe cerul din noaptea senina. -Hristos a Inviat!-, -Adevarat a Inviat!- se auzea soptit, in momentul aprinderii -facliilor- din ceara.

Barbati si femei, foarte multi tineri si destui de multi batrani. Toata lumea canta, laolalta cu preotii: -Hristos a Inviat din morti / Cu moartea pre moarte calcand-. Pacat ca nu toti au auzit slujba, pentru ca bisericuta s-a dovedit prea mica pentru crestinii ortodocsi care au venit sa ia Lumina. Rand pe rand, oamenii s-au retras pe la casele lor. Au ramas pana la sfarsitul slujbei doar cei care reusisera sa intre in curtea bisericii. Si cei care, buni crestini, au stat la coada sa primeasca sfintele Pasti. Noaptea, din loc in loc, prin blocurile din jur, pe la diferite etaje, se auzea muzica. Pornisera petrecerile.

Herastraul, un Champs Elysee pascal

Dupa o noapte in care mare parte a bucurestenilor s-a inghesuit sa ia Lumina la diferite bisericute de cartier, dupa o zi in care n-au facut altceva decat sa ciocneasca ouale de culoarea sangelui si sa le stropeasca cu vin, a venit si momentul plimbarii. Tot Bucurestiul, sau mai corect cel care a ramas pe baricade si nu a ales sa se lafaie pe plajele de la tarmul marii, a iesit duminica dupa-amiaza in Herastrau. Cu copii, cu catei si cu alte animalute de companie. Aleile parcului devenisera prea inguste. Pe asfalt se auzea harsaitul rolelor pustilor sau tocurile ascutite ale doamnelor cochete. La fiecare doi pasi te intalneai cu un dalmatian sau un soricar caraghios, iesiti si ei sa faca putina miscare dupa o masa copioasa cu oase de miel. De Pasti, Herastraul a devenit un mic orasel al indragostitilor. Doar cupluri tinandu-se de mana. Fie la 20 de ani, fie la 70 de ani, dragostea este aceeasi… mai putin sarutarile furate sub umbrarele rezervate exclusiv adolescentilor.

Atractia parcului a constituit-o plimbarea cu vaporasul. Un tur al parcului, de doar 30 de minute, pentru doar 20.000 de lei. Totul sub soarele nu prea fierbinte. O vata pe bat, un pachetel de seminte sau o gura de apa de la cismea. Langa lac se simtea chiar racoarea specifica marii, asa ca, inchizand ochii, te puteai inchipui la Neptun, langa Adrian Nastase… sau langa oricine altcineva.

-Hristos a Inviat!-

De Pasti, bucurestenii au luat cu asalt muntele

In ziua de Pasti si pe o vreme superba, cum a fost cea de duminica, tot omul a incercat sa se -aeriseasca- putintel. Fiecare cum a putut. Unii prin parcurile Capitalei, altii mai pe la munte, dupa -monetar-. Daca cineva crede ca s-a aflat vreun loc nepopulat ieri, se insala, dar muntele s-a aflat sub asediul orasenilor avizi de aer. Sinaia, Brasovul si Paraul Rece au fost invadate, in special, de bucuresteni. Data fiind distanta relativ mica fata de Capitala, acestea au fost asaltate inca de dimineata de tineretul in cautare de putina distractie. Nu-i mai socotim pe cei care se aflau in statiuni de vineri sau sambata. Abia pe la Bran, unde nu se poate ajunge cu trenul, si mai departe spre Fundata si Rucar erau localitatile ceva mai putin aglomerate, dar asta pentru ca lumea era imprastiata la soare si la gratare pe pajistile de pe langa localitati. Cu corturile, cu gratarele, cu rulotele, cu copii, catei si purcei, romani si straini s-au vanturat ieri pe drumuri de munte in cautarea unor locuri de -stationare-. Poate nu va vine a crede, dar, desi bazarul din fata Castelului Bran era aproape plin, vizitatorii localitatii au aflat mirati ca au batut drumul degeaba pana acolo, pentru ca acesta era inchis. Si ca sa va amuzati putin, poate nu stiati, dar la Bran se plateste parcarea in functie de lungimea masinii: Dacia – 5.000 de lei, Wolswagen Golf – 10.000 de lei. Ingenios. Pe asta sigur n-o stiau detinatorii de parcari din Capitala. Una peste alta insa, verdeata si soarele i-au binedispus pe excursionisti, indiferent cat de departe au reusit sa ajunga de Capitala.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.