Home Actualitate O mașină a unor români s-a ciocnit de automobilul trupei U2

O mașină a unor români s-a ciocnit de automobilul trupei U2

DISTRIBUIŢI

Un autoturism cu numere de Brașov a lovit, duminică, la Zagreb, una dintre mașinile oficiale ale trupei irlandeze U2, care pe 9 și 10 august are programate două concerte în capitala croată, potrivit cotidianului „Jutarnji“. Din primele cercetări efectuate de autorități a reieșit că șoferul autoturismului românesc nu a respectat culoarea roșie a semaforului, potrivit cotidianului citat. Pe de altă parte, pasagerii români susțin că mașina formației U2 circula cu viteză foarte mare, acesta fiind adevăratul motiv al incidentului. Această ipoteză a fost confirmată de mai multe surse citate de cotidianul croat, potrivit cărora șoferul autoturismului formației s-ar fi grăbit către aeroportul din Pleso, de unde urma să-i ia pe membrii trupei. Cert este însă faptul că în urma accidentului, ambii șoferi au fost răniți ușor, neavând nevoie de spitalizare. Consulatul român din Zagreb a precizat că nu a fost informat de poliție în legătură cu acest incident, dar că face cercetări pentru a vedea ce s-a întâmplat. Cotidianul croat a mai precizat că în urma accidentului au rezultat numai pagube materiale. În prezent, formația U2 susține turneul mondial „360“, care promovează albumul „No Line on the Horizon“, ce a debutat pe 30 iunie, la Barcelona.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.