Nemultumiri
Prefectii care au luat parte ieri la videoconferinta guvernului pe tema noului an scolar au reclamat faptul ca masinile pe care le primesc de la Ministerul Educatiei pentru transportul elevilor nu functioneaza. Astfel, prefectul judetului Valcea, Anuta Handolescu, a reclamat ministrului Hardau ca cele 16 autoturisme sunt -proaste din fabrica-, avand probleme la motor sau la anvelope. In plus, autoturismele sunt folosite intr-o -stare de semilegalitate- si nu pot fi folosite pentru transportul elevilor.
Fonduri
Ministerul Transporturilor a organizat, ieri, la Constanta, un seminar de informare privind modul de accesare a fondurilor europene pentru dezvoltarea sectorului transporturi in Romania. Evenimentul face parte dintr-o ampla campanie de informare, ce se deruleaza pana la finele lui 2006. Pentru dezvoltarea sectorului transporturi, in perioada 2007-2013, vor fi acordate fonduri comunitare nerambursabile de circa patru miliarde de euro. (G.N.)
Infometare
Cei 157 de cai de rasa (9 armasari pepineri, 82 de armasari de monta si 66 de iepe mama) care formeaza efectivul cabalin de patrimoniu, folosit pentru pastrarea codului genetic al rasei Nonius, apartinand Hergheliei Izvin (jud Timis) au ajuns sa moara de foame din cauza lipsei fondurilor. Din septembrie 2005 herghelia n-a mai primit bani pentru cabaline. Directia Silvica Timisoara a platit circa 200 euro/luna pentru hrana si ingrijirea fiecarui cal, dar si fondurile acesteia s-au epuizat. De subliniat ca Autoritatea Hipica, institutie care ar trebui sa se ocupe de gestiunea a fondului genetic cabalin national, nu a intervenit. (D.M.)
Tratament
Bolnavii de diabet din judetul Gorj au de azi primul centru de tratament paraclinic, dotat cu aparatura moderna adusa din China. Directorul Autoritatii de Sanatate Publica Gorj, Aristica Morosanu, prezent la inaugurarea centrului, a precizat ca persoanele care sufera de anumite boli cauta si remedii naturiste, iar -centrul respectiv e singurul centru paraclinic de tratare a diabetului din judet si speram sa aiba rezultate in vindecarea acestei boli-. (A.P.)
Pagube
Presedintele CJ Suceava, Gavril Marza, a precizat ca pagubele generate de inundatii numai in ultimele doua luni se ridica la aproape 1.000 miliarde de lei. In urma evaluarilor pagubelor produse de calamitatile din perioada 10-11 august a.c., care au afectat 33 de localitati, s-a stabilit ca suma necesara pentru refacerea distrugerilor ar fi de aproape 272 miliarde lei. Aceste pagube, insumate cu cele din perioada 30 iunie – 1 iulie a.c., fac ca valoarea totala a pagubelor din judetul Suceava sa fie de 942 miliarde lei. Guvernul a alocat pana acum doar 8 miliarde de lei pentru refacerea infrastructurii din comuna Arbore, astfel ca administratia judetului se afla in imposibilitatea de a achita contravaloarea lucrarilor de refacere. (D.C.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















