Asediul de la Biserica Nasterii Domnului din Bethlehem a luat sfarsit ieri dimineata, cand militanti palestinieni au inceput sa paraseasca, dupa cinci saptamani, lacasul sfant. Acestia au fost nevoiti sa treaca printr-un detector de metale, pentru a fi apoi imbarcati in autobuzele aflate in apropierea portilor de iesire din complexul de la Bethleem. Unul dintre palestinieni a sarutat pamantul la iesire, in timp ce altii gesticulau pentru a-si saluta rudele care ii asteptau la iesire.
Primii care au parasit Biserica Nasterii Domnlui au fost cei 13 militanti considerati de catre Israel drept foarte periculosi. Primul care a iesit a fost Abdullah Daoud, seful serviciilor secrete palestiniene din Bethleem. O alta figura importanta este Jihad Jaara, care a parasit lacasul sfant pe o targa improvizata si transportat de urgenta la spitalul din apropiere. Toti cei 13 urmau sa fie transportati in Cipru la bordul unui aparat britanic, ce trebuia sa decoleze de pe Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv. In Cipru vor ramane insa doar pentru doar cateva zile. Militantii palestinieni acceptasera sa fie exilati, insa negocierile pentru a se pune capat asediului de la biserica ajungeau adesea la un punct mort. Asta pana cand mai multe state europene s-au declarat dispuse sa ii gazduiasca pe cei 13. Destinatia finala a acestora va fi decisa luni, la o reuniune a reprezentantilor statelor membre ale Uniunii Europene. Printre tarile care si-au exprimat disponibilitatea de a primi o parte dintre militantii palestinieni se afla Italia si Portugalia.
Alti 26 de militanti palestinieni, adapostiti in Biserica Nasterea Domnului si considerati de autoritatile israeliene drept mai putin periculosi vor fi escortati in Gaza, unde urmeaza sa fie judecati. Alti 85 de palestinieni civili vor fi eliberati, dupa o simpla verificare a actelor de identitate.
Seful Departamentului planificarii din statul-major israelian, Eyval Guilady, si-a exprimat satisfactia cu privire la incheierea asediului din Biserica Nasterea Domnului. -Toti teroristii vor parasi biserica, in timp ce toti ostaticii vor fi liberi. Am respectat sfintenia locasului de cult. Nu am patruns inauntru si nu avem intentia sa o facem nici de acum inainte-, a precizat acesta.
Armata israeliana urmeaza sa se retraga din Bethleem
O data cu rezolvarea crizei de la biserica, armata israeliana ar trebui sa se retraga din Bethleem, ultima localitate din Cisiordania care este inca sub ocupatie. Fortele israeliene s-au retras din cinci alte orase palestiniene din Cisiordania, reocupate in timpul ofensivei militare -Metereze-, lansata la 29 martie. La inceputul asediului, mai mult de 200 de palestinieni – membri ai serviciilor de securitate, militanti si tineri – s-au adapostit in Biserica Nasterea Domnului. Impreuna cu acestia se aflau si aproximativ 30 de preoti, care aveau in grija lacasul de cult. In cursul ultimelor saptamani, mai multi preoti si civili palestinieni au fost evacuati si s-au predat fortelor israeliene. Cinci palestinieni au fost ucisi de militarii israelieni in incinta complexului din care face parte Biserica Nasterea Domnului. Lacasul sfant se gaseste in inima unei zone interzise din punct de vedere militar, decretata de armata in momentul ofensivei din Cisiordania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















