Home Economic-Financiar Impozitele din tranzacțiile imobiliare s-au redus cu 63%

Impozitele din tranzacțiile imobiliare s-au redus cu 63%

DISTRIBUIŢI

Numărul tranzacțiilor cu locuințe și terenuri a scăzut cu 34,8% în primul semestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 162.724 operațiuni, iar valoarea impozitelor pe veniturile din transferurile de proprietăți s-a redus cu 63%, la 214,3 milioane de lei, potrivit datelor notarilor publici.
În primele șase luni ale anului au fost încheiate 162.724 operațiuni, față de 249.792 de tranzacții în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Uniunii Naționale a Notarilor Publici din Romånia (UNNPR).
Față de perioada corespunzătoare a anului trecut, în luna iunie din 2009 au fost încheiate cu 30% mai puține tranzacții, respectiv 28.228 de operațiuni, de la 40.383.
Pe de altă parte, față de luna precedentă din acest an, în iunie s-au încheiat cu 475 mai puține tranzacții.
Ca urmare a scăderii numărului de tranzacții din perioada ianuarie-iunie, dar și a diminuării prețurilor, atåt pe piața rezidențială, cåt și pe cea a terenurilor, și valoarea impozitelor pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare în acest interval s-a redus, cu 63%, la 214,3 milioane de lei. Impozitele încasate din veniturile din tranzacții cu locuințe și terenuri în primul semestru din anul trecut au totalizat 585,5 milioane de lei.
Impozitul este cuprins între 1% și 3%, în funcție de valoare și data dobåndirii proprietății.
Reprezentanții UNNPR au estimat în februarie o scădere a numărului tranzacțiilor imobiliare în acest an de cel puțin 30-50%.
În 2008 au fost perfectate 484.765 de tranzacții imobiliare, în scădere cu 7,07% față de 2007, cånd au fost încheiate 521.636 de tranzacții.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.