
În timp ce guvernanții nu mai știu cum să strångă cureaua deoarece nu mai sunt bani, iar la nivel local există primării care aproape și-au închis ușile din lipsa fondurilor, Oprescu se huzurește în visteria Primăriei și mai aruncă 500.000 de euro pentru o platformă de skateboard. Potrivit unui anunț de participare postat pe site-ul guvernamental de licitații publice, Primăria, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), va cheltui peste două milioane de lei pentru amenajarea unei platforme rectangulare de skateboard în parcul Tineretului. Vorba ceea, chelului tichie de mărgăritar îi trebuie!
Pentru a justifica suma imensă care va fi cheltuită, municipalitatea argumentează că platforma va fi construită pe o suprafață de 2.800 metri pătrați, în zona de nord a Parcului Tineretului, la circa 250 metri stânga de intrarea principală, și va fi folosită inclusiv în competiții oficiale.
De asemenea, în anunț se mai precizează cât de bun va fi betonul acela care valorează o avere și cum suprafața respectivei platforme, fără de care, e clar, bucureștenii nu pot supraviețui, va fi complet netedă și elementele metalice vor fi din oțel inoxidabil. Tot la categoria argumente jalnice pentru justificarea unor sume imense cheltuite din banul public intră și faptul că platforma va avea două etaje, legate de o scară, și o balustradă specială. Și, ca tacâmul să fie complet, edilii mai promit că toată zona va beneficia de o instalație de nocturnă, iar becurile vor fi amplasate astfel, încât să poată fi făcute jocuri de lumini și umbre, cu ajutorul volumelor geometrice din beton.
Amenajările pentru skateboard nu sunt singurele investiții plănuite de edili în Parcul Tineretului.
Potrivit proiectelor lui Sorin Oprescu până în 2012, în parc va fi construit un pavilion special pentru păsări, un castel cu derdeluș, o făntână arteziană și un complex Aqua Land, toate acestea pe banii bucureștenilor care, atunci când plouă, sunt nevoiți să înoate prin bălțile de pe străzile Capitalei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















